41
" Când fac pe psihanalista și mă iau ca subiect pe mine însămi, diagnostichez trăirile acestea pe planul imaginației și neconvertirea lor în realități drept un rest de copilărie, expresie de fapt a nevoii de ideal. Mă bucur că mi-a rămas această sete, această foame de intangibil, că ea respiră odată cu mine, că-n noianul de vorbe, de gesturi, de acțiuni zilnice găsesc niște momente-n care să fiu sigură că trăiesc: copilăria nealterată din mine, setea de ideal vă scot la lumină, domnule doctor, trăgând o perdea peste rutina zilnică. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
45
" Cât de repede se schimbă raporturile-n om. Cum zice nenea Daniel: "Sîntem imprevizibili, atât cât sînte, fiindcă datele existenţei noastre nu apar toate deodată: astea sînt, ăsta ne e comportamentul faţă de ele, şi gata. O vorbă, o privire, un gest schimbă uneori cursul unei existenţe. De unde să ştii că ele-au să-ţi apară? Cum să-ţi compui comportamente preventive, cum să te vaccinezi împotriva imprevizibilului? De-aceea mi se par puerili, îngâmfaţi, apsihologi toţi ce care spun: aşa ceva n-aş face să ştiu că mor! Şi-i vezi cum în faţa unor mize departe de moarte ca cerul de pământ fac tot ce juraseră că n-ar face nici morţi. Nu există material didactic mai elocvent pentru exemplificarea dialecticii decât sufletul omului". "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
48
" Cred că bine-ar fi ca oamenii să vorbească, să nu ţină-n ei vorbele care se-acumulează-n suflete ca apa-ntr-o adâncitură. Iar apa asta, în cel mai bun caz, seacă, dar de multe ori riscă să se transforme-n mocirlă şi să mai faacă şi mătasea-broaştei. Să vorbească, şi anume ca şi când de fiecare dată ar vorbi pentru ultima dată, ca-n faţa Judecăţii de Apoi. Deşi-mi spun mereu acest lucru, nu reuşesc să-nfrâng barierele din mine. De fapt, dacă mă gândesc bine, o singură dată am dat barierele-n lături şi-am vorbit ca la Judecata de Apoi. (...) Îmi dau seama că-n momentul când vorbeşti despre tine este imposibil să te desparţi, să te "filtrezi" de alţii, într-atât viaţa noastră este-mpletită cu-a altora, dependentă de ea. Viaţa fiecăruia dintre noi este, faţă de oamenii care-o determină, ca un râu în raport cu bolovanii pe care-i duce cu el la vale. Cât aş vrea eu să-ţi vorbesc numai despre mine tot nu izbutesc s-aleg apa de pietre. Orice-am face ne-ntoarcem la una dintre legile dialecticii: conexiunea fenomenelor. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
50
" Dac-ar fi întrebat-o cineva de ce, n-ar fi știut să spună. Așa se-ntâmpla ori de câte ori o apuca plânsul. Nu știa să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru ceva anume. Trecuse peste multe motive, peste multe și grele, și nu-i picase o lacrimă. Și, deodată, când justificarea imediată, cauza lipsea dintre evenimentele recente, o apuca un plâns de se sfârșea lumea. Plânsul ei era, de fapt, ca pentru mulți alții, un prag al acumulării. O stare cantitativă care ducea la o altă calitate. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
51
" Oamenii au tendința de-a devaloriza imaginația care, de fapt, este motorul nu numai al sentimentelor dar al tuturor lucrurilor. Și o clădire apare mai întâi în imaginația constructorului, apoi pe hârtie, apoi în realitatea palpabilă, cea a martorului. După ce oamenii au depășit o stare, îi flutură amintirea ca pe-o vechitură, ca pe-o cârpă de praf. Îți povestesc situații, îți reproduc conversații petrecute între patru ochi, îți citează nume cu nepăsare, cu mult mai multă nepăsare și lipsă de pudoare decât dacă ți-ar povesti un lucru exterior lor, exterior oricui, de parcă ți-ar povesti o carte, o piesă, un film. Mi se pare, mie mi se pare, ciudată și inexplicabilă tendința majorității de a-și devaloriza trecutul, de-a vorbi despre el - în cel mai fericit caz, cu ironie - ca și când o fază depășită n-ar mai face parte din viața lor, din viață-n general, ca și când ar fi o piesă detașabilă pe care-o azvârli, și gata. Și mai este ceva tot atât de ciudat în oameni: surprinderea pe care le-o provoacă infidelitatea, de orice natură ar fi ea. Cât de puțin se cunosc oamenii! Își disprețuiesc, își minimalizează trecutul, se leapădă fără nici o jenă - față de ei înșiși, în primul rând - de bucăți din ei, din ceea ce-a-nsemnat trupul și sufletul lor la un moment dat, și-n schimb le cer altora să rămână ca o stâncă, neschimbați, neschimbători ca un mit. Câtă superficialitate e-n om! "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
54
" Un lucru însă a reușit să facă Mama din mine și să fac și eu din mine: un om care are-o mentalitate de om de cultură: respect pe cel care-o creează, respect pe cel care-o răspândește, respect pe cel care-o respectă. De când e lumea și pământul, există o categorie sufletească de oameni puși pe căpătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare-n care cred și căreia i se-nchină, pentru că - ce e drept nu-i păcat! - banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros și deschide toate ușile. Și cum omul - spre deosebire de-animale, mănâncă mai mult decât pentru a-și astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-și astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-și reproduce specia, ucide cu premeditare fără să-și mănânce victima - acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelșugat, e rapace pentru că acumularea îi dă senzația de siguranță și de superioritate asupra altuia. Asta dovedește cât de puțin evoluează mentalitatea oamenilor. Printre-acești cumularzi de bunuri materiale sunt unii care-au trecut prin război, prin bombardamente, prin cutremure, prin revoluție, prin tot ceea ce-și demonstrează că poți pierde totul într-o clipă, și n-au învățat nimic. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
57
" În același timp, din privirea ei lucidă și tăioasă, care mătura orice urmă de lirism, înțelegeam că Ileana Sachelarie nu era un om care să poată fi prostit. Îți crea, cu bunăștiință, iluzia că putea fi prostită, uneori poate că-și crea chiar ei iluzia asta - fiindcă, la un moment dat, lipsa oricărei iluzii începe să te obosească, dar, de fapt, pe un fond de bunătate adevărată, logică, acest dușman de moarte al euforiei, țâșnea din ființa ei: un recif într-o mare liniștită și netedă ca o farfurie de supă. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
58
" Pavele, cred c-ai băgat de seamă că multe fete, pe la opșpe-noușpe ani, câți aveam eu atunci, și, de multe ori, și femei în toată firea, adoptă-n fața bărbaților fie o atitudine de mare experiență și de mare emancipare, vrând să facă pe grozavele și să pară trecute prin ciur și prin dârmon, cum se spune pe la noi pe la țară, fie o atitudine de mironosițe, pure, neștiutoare, „nevăzătoare”, „neauzitoare” - coborâte dintre heruvimi - care-n „nepătarea” lor, nici măcar un banc mai decoltat nu „pricep”. Puține fete și femei se poartă firesc în fața bărbaților și nu vor să pară ce nu sunt. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
60
" (...) dar cum ţi-am mai spus - mă ierţi că mă repet - viaţa noastră este-atât de mult alcătuită din vieţile altora, că face cu ele un amalgam din care e greu, e imposibil, să mai separi substanţele iniţiale, în stare pură. Cât priveşte memoria şi declanşarea amintirilor, cred că numai în literatură se poate vorbi de-o memorie ordonată, care să urmeze nişte jaloane logice, explicabile; în realitate, este foarte greu să faci corelarea cauză - efect, în cazul declanşării amintirilor. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
