" Dac-ar fi întrebat-o cineva de ce, n-ar fi știut să spună. Așa se-ntâmpla ori de câte ori o apuca plânsul. Nu știa să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru ceva anume. Trecuse peste multe motive, peste multe și grele, și nu-i picase o lacrimă. Și, deodată, când justificarea imediată, cauza lipsea dintre evenimentele recente, o apuca un plâns de se sfârșea lumea. Plânsul ei era, de fapt, ca pentru mulți alții, un prag al acumulării. O stare cantitativă care ducea la o altă calitate. "

― Ileana Vulpescu , Arta conversației