102
" Mientras la mente rígida está petrificada y cerrada al cambio y la mente líquida es gaseosa, la mente flexible posee un cuerpo modificable. No está fija en un punto ni se desliza por cualquier parte sin rumbo, sino que posee una dirección renovable. A la mente flexible le gusta el movimiento, la curiosidad, la exploración, el humor, la creatividad, la irreverencia y, por sobre todo, ponerse a prueba. "
― Walter Riso , El poder del pensamiento flexible
105
" Cu toate că testosteronul încă ne mai curge prin vene și că uneori ne face plăcere să ne luăm la pumni cu câte un necunocut care s-a uitat chiorâș la noi, în ființa umană prevalează alte atribute (valori și principii) care domolesc acele tendințe vechi și, în aparență, de nestăvilit. Altruismul, prietenia, respectul, munca în echipă și sacrificiul cu bună știință în favoarea idealurilor, toate acestea se opun agresivității oarbe și haotice. Este adevărat că nu prea ne dăm silința să le cultivăm ori să le punem în practică, însă important este că mijloacele există și că ne sunt la îndemână. Biologia nu ne poate explica decât anumite aspecte ale comportamentului nostru, fără a-l și justifica. Logica umană are nevoie de o bază etică și morală, adică de umanizare. După cum spunea Jung, „să-i permitem războinicului interior să se manifeste întrucât numai așa îl putem depăși”. Dacă lipsa dorinței de a obține glorie poate reduce proporțiile războaielor și dacă respectul favorizează crearea condițiilor indispensabile pentru atenuarea agresivității, atunci ce ne împiedică să ne schimbăm? De ce nu-l putem înfrânge pe mercenarul din noi?
Răspunsul este simplu: cultura patriarhalistă preamărește și rpomovează o imagine agresivă și distorsionată a bărbatului: „Dacă nu ți se dă de bună voie, atunci ia-l cu forța.” Educația realizată în societate nu recomandă depășirea stadiului de războinic, ci mai curând îl glorifică și conservă într-o fază primitivă. Indiferent de vârstă, majoritatea activităților cotidiene ale bărbatului gravitează în jurul unor înfruntări fundamental competitive și/sau distructive. Dacă am analiza îndeaproape conținutul anumitor filme, jocuri pe calculator, haine bărbătești, sporturi rezervate bărbaților, jucării și benzi desenate, am observa că în toate aceste cazuri apologia violenței masculine se află pe cele mai înalte culmi ale sale. Iată cum se păstrează în viață acel spirit de prădător care se presupune că sălășluiește înlăuntrul fiecărui băiat. Răpăitul tobelor încă mai răsună. "
― Walter Riso ,
115
" Cu toate că sistemul educativ s-a schimbat, structura de bază a multor drame sociale s-a menținut. Este posibil ca în unele dintre instituțiile educaționale moderne conflictele să aibă un caracter mai curând psihologic, mai puțin dramatic și mai civilizat, însă tema violenței concurențiale încă mai dăinuie. Noi, bărbații, depunem mai multe eforturi pentru a ne scoate la iveală latura masculină agresivă, pe când femeile se străduiesc să-și arate mai degrabă latura tandră a feminității. Într-o manieră inexplicabilă, credem că brutalitatea ne reafirmă, deși ea ne distruge de fapt.
După cum am spus, noul fel de a înțelege masculinitatea nu dorește să-l suprime pe războinic, ci să învețe să se slujească de el. Furia este o emoție indispensabilă pentru propria afirmare atunci când se pune problema apărării drepturilor sau depășirii unor obstacole, însă poate deveni un cuțit cu două tăișuri dacă nu este bine canalizată. Atunci când furia este activată just, ea se preschimbă în asertivitate, adică în exprimarea adecvată a sentimentelor negative fără a încălca drepturile celorlalți: posibilitatea de a spune „nu”, de a-ți exprima dezaprobarea, de a oferi o părere contradictorie, de a-ți manifesta furia și așa mai departe. Dacă furia lucrează în folosul principiilor, atunci războinicul se umanizează. Modul de viață ostil, exigent și arogant pe care l-a instaurat societatea patriarhalistă clasică a neutralizat lupta firească pentru supraviețuire și a decretat abuzul de forță ca pe o valoare a bărbatului. Ura ne impune să îl percepem pe celălalt nu ca pe un interlocutor puternic, ci mai curând ca pe un receptacol al aversiunii noastre, adică inamic. După cum afirmă psihanalistul cognitivist Aaron Beck în cartea sa Prizonierii urii, „atunci când urâm, atât persoana care urăște, cât și cea urâtă rămân prizonierii acestei forme de gândire extrem de primitive”.
Lăsând deoparte orice metafore și orice încercare de reevaluare a artei războiului, mulți dintre noi, bărbații, ne-am săturat să mai luptăm de dragul luptei, de parcă numai lupta ne-ar putea face să ne simțim bărbați adevărați. Majoritatea dintre noi ne-am lecuit de legenda bărbatului de neîmblânzit. A venit timpul să ne descotorosim de armura greoaie și stingheritoare și să-i permitem organismului să se odihnească după atâta testosteron. Abia atunci când reducem nivelul de agresiune pricepem că ne ia mai mult timp să ne facem dușmani decât prieteni. Cu toate că mulți dintre bărbații scandalagii își vor simți bărbăția lezată, nu avem încotro: ca să putem conviețui în pace trebuie să lăsăm garda jos și să ne detașăm de ură. "
― Walter Riso ,
