85
" Eram urât și demn de dispreț - o știu, o știam și atunci -, dar sub urâțenia și mizeria aceea se ascundea un suflet care voia să știe, să cunoască adevărul, să se îmbete de lumină, iar sub pălăria aceea unsuroasă și în capul ciufulit se afla un creier care voia să înțeleagă fiecare idee și, mai presus de orice, să raționeze și să viseze, o minte care începea să observe ceea ce alții nu văd și se hrănea dintr-un loc în care cei mai mulți nu găsesc decât gol și pustiu. De ce nu m-a înțeles nimeni, de ce nu mi s-a dat ce mi se cuvenea de drept? "
― Giovanni Papini , Un uomo finito
93
" Am citit o droaie de cărți, foarte multe, poate prea multe, și totuși pot să spun că n-am citit nimic. Țin minte o infinitate de nume și de titluri, mi-e capul ca o magazie de însemnări, dar cărțile pe care le cunosc într-adevăr bine pe dinăuntru și pe dinafară, în litera și spiritul lor, prin lecturi repetate și meditând asupra lor, sunt extrem de puține, și mi-e rușine de asta; cu toate că nu sunt singurul în această situație nenorocită care-și pierde timpul scriind pe nisip cuvinte pe care le va împrăștia vântul. "
― Giovanni Papini , Un uomo finito
99
" Casamento
A uma certa idade, a maior parte dos casais é desunidade inimiga. Ou a longa comunhão de vida medíocre reduziu-os ao embrutecimento que é a identidade de dois estranhos, ou então são duas víboras num saco que não se podem matar, nem fugir, mas apenas envenenar. Não se separam porque têm medo - da vergonha, da desaprovação, da solidão, de recomeçar a vida, da divisão dos patrimónios, da miséria. Ou então, por preguiça e resignação, às vezes por compaixão dos filhos, mas sobretudo pelo prurido de atormentar e ser atormentado que se desenvolve com os anos. As núpcias que foram paraninfadas, como é costume, por Afrodite e Plutão, não podem ter um desenlace alegre. "
― Giovanni Papini , Relatório sobre os Homens