" Ne țineam de mână și mergeam de-a lungul râului, și ea s-a oprit la un moment dat și a zis: “Toți cei defecți suntem învingători, să nu uiți asta. Și, când va veni vremea, ajută și tu un învingător să-și găsească drumul. E greu doar la început. Pe urmă, e o bucurie.” I-am răspuns că da, sigur așa voi face, voi ajuta un învingător. A zâmbit și m-a sărutat pe umărul meu gol, iar acolo, pe omoplat, era tatuajul cu o broască țestoasă, mică și roșcată, iar cuvintele se înșirau în jurul ei.
„Pentru zilele noastre care nu vor mai fi niciodată.”
„Pentru Sagri”, am zis, privindu-mi tatuajul în oglindă. "

― Cristina Nemerovschi , Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată