1
" Nu, i-am spus, nu cred că există viitor. Adică eu, cel puțin, nu mi-l pot imagina. Cred că îți poți imagina viitorul doar atunci când ești fericit sau când simți că poți să depinzi de oameni. Nici unul, nici celălalt nu era cazul meu. Dacă încercam să-mi imaginez viitorul, tot ce puteam vedea era un azi nesfârșit, ca și cum și a doua zi ar fi fost firesc să mă găsesc tot în cușca de sticlă, tot cu Tedy, poștind aceeași țigară și făcând mișto de filmul penal din sala pe care o părăsisem. Viitorul, acum, e așteptarea asta, încercarea de-a ajunge in one piece la Dev, la party-ul ăla la care poate nici n-o să mă distrez, la care Dev poate nici n-o să stea prea mult cu mine, în Bucureștiul în care nu-mi doresc deloc s-o reîntâlnesc pe capră, ba nu-mi doresc nici măcar s-o văd pe Coco. Viitorul sunt doar eu, așa ceva i-am răspuns lui Tedy și știu sigur că a înțeles, fiindcă și el simțea asta. Viitorul e același păr blond de azi și aceeași rochie neagră, sunt unghiile mele de pe care oja neagră a sărit inestetic, viitorul sunt tenișii ăștia scâlciați. Dincolo de asta nu există nimic. "
― Cristina Nemerovschi , nymphette_dark99 (nymphette_dark99 #1)
2
" Apoi, pe când toată camera era invadată de soare, R. a strălucit, a strălucit așa cum n-o mai făcuse cred niciodată, și asta a fost confirmarea că m-am întors în timp, și încă nu se construiseră toate bălăriile în Vamă, ea avea 14 ani și era barmaniță de vară, iar tufișul meu scuipător de păsări încă mai trăia, era acolo, unde azi stătuse suedezul la coadă să-și ia clătite, dar îl dăduseră p**dele pofticioase afară din rând, și habar n-am de ce și-a dus un deget la buzele ei cărnoase și a făcut “șșșt”, era inutil, fiindcă nu-mi trecuse prin cap să vorbesc, nu aveam ce să spun. Era suficient să simt. "
― Cristina Nemerovschi , Ani cu Alcool şi Sex (Sânge Satanic, #2)
4
" Îmi plac oamenii intenși, complicați, săriți de pe fix, teribiliști, îndrăzneți, narcisiști, oamenii care simt nevoia să creeze, oamenii care urăsc să copieze, să se lase conduși, oamenii care nu au nevoie să se ascundă după diferite măști, cei care sunt disperați să înțeleagă, să știe, să se cunoască, să găsească răspunsuri. Oamenii care iubesc tot ce văd, oamenii bipolari, oamenii care atunci când suferă vor să anihileze lumea, oamenii care visează, care vor să schimbe tot ce e greșit, oamenii inocenți, naivi, oamenii cinici, oamenii care știu să râdă, cei care iubesc originalul, ceea ce iese din tipare. Oamenii care nu cred în moralitate, în cătușe metaforice, în castrarea personalității. Oamenii care se exprimă, oamenii care au personalitate, oamenii pentru care te trezești dimineața și te bucuri să știi că există pe aceeași planetă cu tine și poți să-i scoți la o bere. Îi iubesc pe cei care te fac să crezi din nou în ideea de om, deși tu ești un mizantrop extrem. "
― Cristina Nemerovschi
6
" Mă inspiră traiectoriile, mersul, deplasarea. Mă inspiră poveștile, din clipa în care nu sunt nimic altceva decât o idee vagă, până în momentul finalului, în care sunt complete, împlinite, și pleacă să se cuibărească într-o minte pregătită să le îmbrățișeze și poate chiar să trăiască pentru ele. Mă inspiră anotimpurile, și în special acele momente în care ele se îmbină, pentru că este vorba tot despre o schimbare, o transformare. Mă inspiră locurile pe care le-am vizitat în perioade diferite din viața mea. Mă inspiră muzica, dar nu ea în sine, ci tot ceea ce simțim noi când o ascultăm; unele dintre cele mai frumoase momente mi se par cele în care realizezi, ascultând același fragment muzical, cât de diferit ești față de ultima dată când l-ai ascultat. Mă inspiră nu cărțile în sine, ci tot acel haos de idei care ți se naște în timp ce înțelegi și simți o carte. Și, firește, mă inspiră oamenii și tot ce au ei neexplicit, neclar, difuz, vag, neînțeles, neacceptat, necunoscut, nemaiîntâlnit, complicat, divers, ciudat, ascuns, nebunesc, rușinos, intens. "
― Cristina Nemerovschi
9
" Vreau să împietresc în clipa de acum. Singur, uitat şi fericit. Să reţin mirosul de acum, un miros greu de descris în cuvinte, dar care îmi străbate corpul provocându-mi mii de senzaţii, care îmi arde gâtul ca o palincă tare de ţară, îmi intră adânc în nas asemeni amfetaminei cu miros amărui acrişor, îmi umple mintea de sute de gânduri, care mai de care mai volatile, mai efemere. Toate se sparg în cioburi, toate dispar în miimi de secunde, îmi rămâne doar scheletul lor descărnat. Efemeritatea mi se pare, din nou, una dintre cele mai minunate chestii dăruite – de nimeni – trecătorilor de o clipă pe aici. Vreau să reţin senzaţia de cădere uşoară, libertatea de a nu-mi păsa câtuşi de puţin de viitor şi de oameni. Singur pe lume, şi înfiorător de fericit, ca un demon. "
― Cristina Nemerovschi , Sânge Satanic (Sânge Satanic, #1)