83
" Ah, amărăciunile noastre! Cât de repede pier în adâncul sub-cugetului. Au trecut doar câteva săptămâni de la plumburia, saturniana întâmplare. Noua amărăciune stârnită în mine de „geamănul” meu, care s-a aruncat în „rana pământului”, înghite, într-un fel, pe cea de mai înainte. Cât de relativă e capacitatea noastră de îndurerare! Cât de repede ajungem la o limită, peste care nu trecem. Și odată ajunși la limită, nici chiar fiziologia feței, vai, nu se mai supune nevoii de a ne rosti. Începem să râdem, în loc de a plânge. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
90
" Să evadăm din cuviință, și din pravili -
îndeamnă câteodat' din inimă un glas,
și din caverna sa, cu grai de argint, un greier
îndeamnă zi cu zi, și ceas cu ceas.
Pe deal, într-o podgorie stropită vânăt,
te-aș duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întâmpine o piersică pe creangă
ca un păcat de aur, toamna, pe dogoare.
Se-ntâmplă, pentru ochii tăi (ochi de pădure)
să-nchipui uneori o vânătoare-vis.
Într-un noian de frunze roșii, de odihnă,
gândesc să-ți pun subt cap un iepure ucis.
Chemări de corn, și goane pe la vaduri,
din ceas de zori și până-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbăticiunii. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
91
" Înainte de a fi uitate în chip salvator, amintirile trăiesc măcinate, lăuntric, printr-o revenire obsesivă a cugetului asupra lor. Astfel, întâmplările, ce trebuia să le uit, se învârteau deocamdată prin mine, ca grăunțele între pietre de moară. Ele își pierdeau încetul cu încetul relieful și acuitatea. Amintirile prindeau să se neutralizeze subt aspecti afectiv. Pentru conștiința mea ele se estompau, încât aproape că nu-mi mai apăream personal angajat în ele. Tocite, sfărâmate și apoi pulverizate, ele puteau să fie înghițite de uitare. Nu era vorba, desigur, despre o uitare completă. Ajungeam deocamdată într-o stare de dezlegare lăuntrică, în care amintirile nu mai au priză asupra inimii. Când desprimăvărarea năvalnică dete să umfle mugurii, începui să presimt și o altă destindere. Întrezăream adică, pentru cândva, ziua când toate întâmplările, lăsate în urmă prin miez de iarnă, mi se vor perinda prin cuget încă o dată, însoțite nu de amărăciune și nici de simțământul coșmarului, ci de duioșie. Dar până atunci va trebui să mai treacă vreme, vreme. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
93
" Sfâșierile lăuntrice de după despărțire iau repede sfârșit. Prilejuite de o condiție efemeră, ele nu pot să reziste duhului de plenitudine, care-mi răpește materialitatea, și care își caută o rostire mai presus de împrejurări vremelnice. Acasă, prin ogradă, la birou, în fața mesei de lucru, pe stradă în pofida trecătorilor, la plimbare pe serpentinele cetății, în somnul fără martori, în melodioasa mea stare de veghe gândesc în permanență la ființa ce poartă numele luminii: Ana. Aroma ei îmi însoțește existența. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
94
" Frumusețe, răscruce de drumuri ești tu, dezlegare și izbăvire. Ai fi acestea toate și în cea mai bună dintre lumile cu putință, cum aievea ești și în cea mai rea, în lumea aceasta pe care o vedem cu ochii, cu rănile și cu amărăciunile noastre. L-ai ajutat pe Leonte să-și redobândească destinul. Prin ce? Prin moarte hotărâtă de el însuși. Pe mine mă ajuți să-mi regăsesc rostul ziditor, căruia nu-i mai văd sfârșit. Prin ce? Prin iubire. Și minunat din cale afară este că faci acestea toate fără a ști și fără a vrea. Tu înflorești, simplu și fără eforturi, ca o plantă, și aceasta e destul ca să reașezi sorțile în țâțânile lor. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
