41
" Nimic nu-mi dă o conștiință de mine însumi ca un cuvânt spus de tine. De aceea trebuie să-mi închipui mereu că mi-l spui. Ieri am fost ca bolnav; acum iată-mă iarăși cu aerul meu, intempestiv, de adolescent întârziat și rătăcit prin epocă.
Pasiunea e desigur elementul esențial al vieții, dar ca să clădești ce-ți este dat să clădești, e nevoie și de-o certitudine, și tu mi-o poți da în cuvinte foarte simple.
De multe ori am crezut că nu mai am nimic de așteptat, pentru ca în clipa următoare să mă copleșească dorințele. Oricât de variate ar fi aceste dorințe, ele se reduc la una singură: de-a auzi un cuvânt, care să-mi comunice certitudinea. Nu-mi place să fac uz de mijloace retorice, dar aici aș pune un semn al exclamației, înalt cât un plop. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
43
" O școală filozofică precum este aceea pe care ne-o închipuim, n-am avut totuși. Puteam s-o avem, dar n-am avut, căci energiile spirituale ale puținilor noștri intelectuali din sec. XVIII, s-au pus în slujba „politicului”. Românii din Transilvania, unde luminismul occidental răzbate doar subt forma unor fulgere mute și depărtate, își impun eforturile unei lupte revendicative. Se cerea realizarea unor premise social-politice mai înainte ca gândirea să se poată aduna asupra metafizicii. Poporul românesc trebuia mai întâi să iasă din starea de norod „tolerat”, trebuia să-și cucerească libertățile, să devină națiune politică. Și toate energiile spirituale au fost îndrumate în acest unic sens. Poporul românesc trebuia să-și facă loc subt soare mai înainte de a putea să înflorească și să rodească întru spiritul pur. Istoria ne-a silit atunci încă o dată să pierdem un prilej de afirmare spirituală. Împrejurările ne retezau încă o dată destinul. Căci mai înainte de a se gândi la existența creatoare, poporul nostru a fost nevoit să se gândească la altceva: să se transforme din norod de robi în națiune omenească. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
45
" Cu toate cărțile de filozofie, pe cari a ținut să le facă „pre limba românească”, Samoil Klain ajungea degrabă în situația de a-și da seama de imensa importanță a cuvântului. Nedumeririle, dibuirile, echivocurile, frământarea și dilemele, în cari cel ce traducea era aruncat la fiece pas, anevoie le mai putem bănui, noi cei de astăzi, care avem la îndemână o limbă, ce nu mai este nici pe departe „în lipsă”, precum era pe vremea lui Klain. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
46
" Într-un loc al Logicii sale, Samoil, vorbind despre „judecăți”, și anume despre cele singulare, dă ca exemplu această „Spunere”: „Samoil Klain mult s-a ostenit până au făcut Logica pre limba românească”. O asemenea intervenție personală în expunerea rece a problemelor de logică, foarte neașteptată pentru un cititor, care știe de la istoricii literari că această „Logică” reprezintă o traducere, constituie un element de surpriză, un element mișcător desigur, în felul său, și care te îndeamnă să cauți semnificația pe cari efortul lui Samoil Klein o are în dezvoltarea gândirii românești. Ne refuzăm aprecierea comodă, potrivit căreia „Logica” lui Samoil Klain ar fi o traducere în sensul obișnuit al cuvântului. Există transpuneri și transpuneri. E cazul să amintim că întâile traduceri ale Bibliei în limbile naționale moderne n-au fost nici ele simple traduceri, ci reprezintă adevărate acte de așezare și întemeiere ale unor limbi diferite. Încercarea lui Klain era încă singulară, în felul ei; importanța ei rezidă în propunerea unei terminologii filozofice românești.Este vorba aici de crearea unui adevărat univers lingvistic, sau cel puțin despre crearea unui grai menit să îmbrace un Olimp de „esențe”. Klain s-a călăuzit desigur de dorința de a da o terminologie cât mai apropiată de înțelegerea poporului. Încercarea lui Klain mai are însă și alte aspecte. Ea este prezidată fără îndoială de exemplul dat de alte popoare, de acele popoare, cari au căutat cândva sau căutau încă să gândească filozofic asupra lumii, în chiar limba lor. Grecii, în antichitate, au dat un asemenea exemplu, iar germanii din timpul lui S. Klain îl dădeau încă o dată. Eforturile lui Samoil Klain merg spre întemeierea unui grai filozofic românesc, a unui grai ce nu se mulțumește cu asimilarea neologistică, ci încearcă să regândească lucrurile filozofic, pătrunzând până la „rădăcinile” proprii limbii noastre. Tendința de care Klain este purtat nu e deloc de a îmbogăți limba românească, încetățenind fără alegere termenii latinei, ce i se ofereau. Gândul său este mai vârtos acela de a „româniza”, prin circumscriere sau de-a dreptul, terminologia filozofică curentă, de origine greacă sau latină. Trebuie să subliniem prudența și grija ce S. Klain le pune în această întreprindere a sa, destinată din multe pricini să eșueze. (...) "
― Lucian Blaga
48
" „Dacă ți-ar fi arătat cineva toate ce aveau să se întâmple, n-ai mai fi trăit. Într-adevăr, cel mai misterios lucru printre cele misterioase, este acest perete opac, pus între noi și cele ce se pot întâmpla, prin aceleași locuri, cândva, în viitor. Iată în preajmă spațiul, spațiul plin de fapte și lucruri, pe care le cuprindem cu ochii. De ce nu cuprindem la fel și timpul? E cu neputință să te gândești la aceasta fără a te cutremura”. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
51
" La fiece neam de oameni se ivesc poeți și sfinți și gânditori, cari știu să aleagă, din limba seminției lor, cuvintele de vrajă și de putere, cari mai răsfrâng sau mai îngână limba lui Dumnezeu. Lucrează, din adâncul lor demonic, în sufletul acestor poeți și sfinți și gânditori, năzuința secretă și uzurpatoare, de a iscodi cuvintele cu care Dumnezeu a făcut tot ce este. Ei plăsmuiesc și înfăptuiesc prin cuvinte de vrajă. Cântecul lor e o faptă. Faptele lor sunt cântece.
Nu încape îndoială că ispita de care poeții, sfinții și gânditorii sunt încercați de a dezvîlui, de a descoperi chiar cuvintele dumnezeiești este „drăcească”. Dar se pare că fără oareșicare „drăcie” cele mai frumoase și mai minunate lucrări omenești - nu s-ar înfăptui. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
56
" O port prin poezia ce-i rămăsese întrucâtva străină. Ea urmărește cu tot mai vie luare aminte. Simt că prin modul simplu al dicțiunii, ce nici nu poate fi numită dicțiune, poeziile mele mai din urmă, ce-și creaseră faima de a fi dificile, îi devin dintr-odată accesibile. Nu prin explicații, ci doar prin felul citirii, prin care reliefez sensuri și accente. Îi atrăsesem atenția încă de la început că trebuie să urmărească cuvântul cu imaginația și cu inima deschisă. Să nu cadă în greșeala unei raționalizări, la care poezia îndeobște nu aspiră. Sensuri ascunde, ce ar putea să fie formulate în chip abstract, nu se găsesc în poezia mea, decât ca alunecări, pe cari însumi le condamn. Toate sensurile țin de domeniul unei sensibilități metafizice, ce coboară în adânc și vine din adânc, ele n-au confinii cu înțelegerea filozofică discursivă. Aceste lămuriri ale mele, ce încearcă doar să pună pe orice ascultător în gardă față de ispita curentă de a transpune stihurile mele în interpretări școlărești, didactice, cad pe un teren sufletesc prielnic, căci și Ana a înțeles dintotdeauna să se apropie de poezia mea în acest chip. Și ceea ce-i împărtășesc în clipa de față vine ca o întărire a unei atitudini receptive pe care ea o luase instinctiv încă de mai înainte. E drept că Ana fusese, și ea, ca atâția la nivel liceal, derutată de modul didactic, în care unii profesori caută să deschidă vârstei adolescentine poartă spre poezia mea. Lămuririle mele, de caracter mai mult negativ, de înlăturare a unei poziții, ce zădărnicesc justa înțelegere intuitivă și emotivă, îi vin Anei tocmai bine, pentru ca să nu se mai lase abătută de înclinarea, proprie dascălilor, de a da poeziei mele semnificații alegorice. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
58
" Mulți dintre intelectuali apucă pe calea meseriilor. Dar ce are a face? Cred că nu este cazul să ne mai lăsăm munciți de conștiință, de mândrie, sau de gândul că ar exista și unele profesiuni nedemne de noi. Se mută valorile de la o epocă la alta. Știi, părinte Vasile, în satul unde a trăit și a murit Avram Iancu, se găsește în registrele bisericești o filă de pomină, care ne arată cum se mută valorile. E vorba despre cartea morților din Vidra de sus. Dacă te-ai duce o dată să răsfoiești prin ea, ai găsi pagina pe care preotul satului a înregistrat în 1874 decesul lui Avram Iancu. Filele poartă obișnuitele indicații cu litere de tipar, numele, prenumele omului, anul nașterii, meseria, data morții. Preotul a însemnat conștiincios toate datele pe fila lui Avram Iancu. Când a ajuns la rubrica „meseriei”, preotul, după ce va fi ezitat o clipă a scris: „eroul românilor”. N-avea dreptate preotul? Cred că avea, căci Avram Iancu a avut într-adevăr meseria de erou. Pe vremuri eroismul putea să fie o meserie. Astăzi situația e puțin mai altfel. Astăzi intră o doză de eroism în toate meseriile ce intelectualii noștri sunt nevoiți să le îmbrățișeze, oricare ar fi meseriile, de la aceea de pietrar, de măturător de grădini publice, până la aceea de brodnic. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
