1
" Vine prăpăd, asta-i părerea lui Alexe", îmi spune Leonte, "nu peste noapte, ci încetul cu încetul. Rușii aplică oriunde metodele încercate la ei acasă, le aplică aidoma, fără nici o imaginație, pretutindeni unde ajung. Ei pretind că fac politică științifică, n-au nevoie de imaginație. Rușii sunt convinși că ei dețin Adevărul, care va fi impus <> pe calea forței oriunde vor pătrunde. Cum? Dialectic și totuși pe calea forței? în mintea lor asta se potrivește, căci dialectica lor este sofismul ridicat la rang de principiu universal. N-avem decât să ne informăm ce au făcut acasă, ca să știm ce vor face aiurea și la noi. Omul va fi asimilat întru totul coordonatelor sale materiale și redus la automatismele declanșate de groaza foamei și de teroare. La început, rușii vor dezorganiza munca și producția. Prin <> impuse metodic și într-adins, ei vor încerca să ne convingă că omul este ceea ce mănâncă și nimic alt. După ce vor fi distrus toate pretențiile la un nivel de trai omenesc, ei vor desființa orice simț de demnitate, prefăcând pe om încetul cu încetul într-un automat al muncii în serviciul statului. Și cine-i statul? în primul rând noua <> care consideră pe intelectualul de vocație drept dușmanul numărul unu al ei. Așa-zisa <> va lua locul libertății spirituale, lozinca va lua locul conștiinței, partidul va lua locul lui Dumnezeu." Cam acestea erau, în foarte numărate cuvinte, părerile lui Alexe cu privire la transformările ce vor avea loc în starea de spirit obștească pe de o parte, în structura socială pe de alta. Părerile lui Alexe nu adăugau nimic nou la cele ce gândiserăm și noi, cei doi "gemeni", mai înainte, dar ele se rosteau pe temeiul unor trăiri autentice și al unei experiențe consumate. Iar trăirea și experiența au darul să zguduie conștiința într-un chip cum simpla opinie n-o are niciodată. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
3
" (...) Cărțile de filozofie, ce le traducea, erau subt raport terminologic, produsul unui proces de două ori milenar. Klain și-ar fi ușurat enorm munca de traducător, dacă ar fi acceptat de fiecare dată termenii latini ca atare. Dorința de a vorbi cât mai apropiat de înțelegerea poporului, conștiința ce-o avea despre posibilitățile intrinseci ale limbii române, dar în același timp și concepția, ce-și formase despre veșmântul ce urma să-l îmbrace gândirea filozofică românească, i-au impus încă o altă atitudine. El nu va primi neologismul decât atunci când pentru redarea unui termen nu se găsea în limba românească vorbită de popor nici un echivalent, nici un element utilizat cel puțin într-o circumscriere a termenului în chestiune. În acest sens eforturile lui Klain de a face „pre limba românească” disciplinele filozofice au fost într-adevăr extraordinare. În pragul oricărui manual de Logică vom întâlni termeni specifici ai domeniului precum „axiomă” sau „definiție”. Ce va face Klain? Pentru fiecare dintre acești termeni, el va căuta mai întâi rădăcini românești, și numai când nu le va găsi, și numai cu sfială el va adopta termenul străin. Iată bunăoară termenul „definitio”: călăuzit de criteriul arătat, Klain va căuta un echivalent românesc. Nu ne-a rămas nici o urmă cu privire la procesul de adulmecare a celui mai potrivit și neaoș cuvânt românesc, proces ce a trebuit să intervină în vederea transpunerilor, dar bănuim că operația n-a fost tocmai ușoară. „Definitio?” „Hotărâre” va spune Klain, gândindu-se că a „defini” înseamnă a „mărgini” un lucru, a-i pune hotar, spre a-l deosebi de altul. Pentru termenul de „axiomă” Klain nu găsește însă în nici un fel vreun echivalent românesc. Astfel el îl va accepta ca atare: axiomă. Sunt neologisme pe cari Klain le acceptă; astfel: „idee”. Dar în loc de „cauză”, el preferă „pricină”; în loc de „corpuri” (în Fizică) el spune „trupuri”. În loc de „gen” - „neam”. În loc de „silogismele, cari păcătuiesc prin quaternio terminorum” Klain va zice: „Silogismii cei răi și vicleni cari au patru graiuri”. Și așa mai departe. Cercetând manuscrisele lui Klain, am făcut pe fața interioară a unei coperte o descoperire impresionantă cu privire la truda lui Klain. Câteodată el s-a căznit zeci de ani să „românizeze” câte-un termen. Astfel termenul de „principiu”, atât de frecvent în Logică sau în Metafizică, Klain îl traduce întâi prin cuvântul „Început”; după vreo treizeci de ani el traduce același termen prin cuvântul „temei”. Nu acem aici de a face numai cu o ispravă lingvistică; avem aici mărturia cea mai izbitoare cu privire la felul cum gândirea filozofică a lui Klain s-a tot adâncit. În tinerețe Klain gândea încă foarte teologic; de aceea „principium” este pentru el „început”; mai târziu gândirea sa devine mai filozofică, mai metafizică, și atunciel scrie „temei”.
Încercarea de „românizare” a lui Klain n-a reușit, a învins neologismul. Și pentru precizia terminologiei filozofice românești e desigur un bine că a învins neologismul. Dar câtă plasticitate, câtă viață, câte nuanțe și ce savoare, ce adâncime și ce perspective s-ar putea introduce în graiul filozofic românesc, dacă uneori, la locul potrivit, s-ar recurge iarăși la cuvântul într-adevăr românesc așa cum îl dezvăluia până la „rădăcini”, și cum îl ridica în slava conștiinței un Samoil Klain! "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
7
" Nimic nu-mi dă o conștiință de mine însumi ca un cuvânt spus de tine. De aceea trebuie să-mi închipui mereu că mi-l spui. Ieri am fost ca bolnav; acum iată-mă iarăși cu aerul meu, intempestiv, de adolescent întârziat și rătăcit prin epocă.
Pasiunea e desigur elementul esențial al vieții, dar ca să clădești ce-ți este dat să clădești, e nevoie și de-o certitudine, și tu mi-o poți da în cuvinte foarte simple.
De multe ori am crezut că nu mai am nimic de așteptat, pentru ca în clipa următoare să mă copleșească dorințele. Oricât de variate ar fi aceste dorințe, ele se reduc la una singură: de-a auzi un cuvânt, care să-mi comunice certitudinea. Nu-mi place să fac uz de mijloace retorice, dar aici aș pune un semn al exclamației, înalt cât un plop. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
8
" O școală filozofică precum este aceea pe care ne-o închipuim, n-am avut totuși. Puteam s-o avem, dar n-am avut, căci energiile spirituale ale puținilor noștri intelectuali din sec. XVIII, s-au pus în slujba „politicului”. Românii din Transilvania, unde luminismul occidental răzbate doar subt forma unor fulgere mute și depărtate, își impun eforturile unei lupte revendicative. Se cerea realizarea unor premise social-politice mai înainte ca gândirea să se poată aduna asupra metafizicii. Poporul românesc trebuia mai întâi să iasă din starea de norod „tolerat”, trebuia să-și cucerească libertățile, să devină națiune politică. Și toate energiile spirituale au fost îndrumate în acest unic sens. Poporul românesc trebuia să-și facă loc subt soare mai înainte de a putea să înflorească și să rodească întru spiritul pur. Istoria ne-a silit atunci încă o dată să pierdem un prilej de afirmare spirituală. Împrejurările ne retezau încă o dată destinul. Căci mai înainte de a se gândi la existența creatoare, poporul nostru a fost nevoit să se gândească la altceva: să se transforme din norod de robi în națiune omenească. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
9
" Cu toate cărțile de filozofie, pe cari a ținut să le facă „pre limba românească”, Samoil Klain ajungea degrabă în situația de a-și da seama de imensa importanță a cuvântului. Nedumeririle, dibuirile, echivocurile, frământarea și dilemele, în cari cel ce traducea era aruncat la fiece pas, anevoie le mai putem bănui, noi cei de astăzi, care avem la îndemână o limbă, ce nu mai este nici pe departe „în lipsă”, precum era pe vremea lui Klain. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
11
" „Dacă ți-ar fi arătat cineva toate ce aveau să se întâmple, n-ai mai fi trăit. Într-adevăr, cel mai misterios lucru printre cele misterioase, este acest perete opac, pus între noi și cele ce se pot întâmpla, prin aceleași locuri, cândva, în viitor. Iată în preajmă spațiul, spațiul plin de fapte și lucruri, pe care le cuprindem cu ochii. De ce nu cuprindem la fel și timpul? E cu neputință să te gândești la aceasta fără a te cutremura”. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
13
" La fiece neam de oameni se ivesc poeți și sfinți și gânditori, cari știu să aleagă, din limba seminției lor, cuvintele de vrajă și de putere, cari mai răsfrâng sau mai îngână limba lui Dumnezeu. Lucrează, din adâncul lor demonic, în sufletul acestor poeți și sfinți și gânditori, năzuința secretă și uzurpatoare, de a iscodi cuvintele cu care Dumnezeu a făcut tot ce este. Ei plăsmuiesc și înfăptuiesc prin cuvinte de vrajă. Cântecul lor e o faptă. Faptele lor sunt cântece.
Nu încape îndoială că ispita de care poeții, sfinții și gânditorii sunt încercați de a dezvîlui, de a descoperi chiar cuvintele dumnezeiești este „drăcească”. Dar se pare că fără oareșicare „drăcie” cele mai frumoase și mai minunate lucrări omenești - nu s-ar înfăptui. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
17
" O port prin poezia ce-i rămăsese întrucâtva străină. Ea urmărește cu tot mai vie luare aminte. Simt că prin modul simplu al dicțiunii, ce nici nu poate fi numită dicțiune, poeziile mele mai din urmă, ce-și creaseră faima de a fi dificile, îi devin dintr-odată accesibile. Nu prin explicații, ci doar prin felul citirii, prin care reliefez sensuri și accente. Îi atrăsesem atenția încă de la început că trebuie să urmărească cuvântul cu imaginația și cu inima deschisă. Să nu cadă în greșeala unei raționalizări, la care poezia îndeobște nu aspiră. Sensuri ascunde, ce ar putea să fie formulate în chip abstract, nu se găsesc în poezia mea, decât ca alunecări, pe cari însumi le condamn. Toate sensurile țin de domeniul unei sensibilități metafizice, ce coboară în adânc și vine din adânc, ele n-au confinii cu înțelegerea filozofică discursivă. Aceste lămuriri ale mele, ce încearcă doar să pună pe orice ascultător în gardă față de ispita curentă de a transpune stihurile mele în interpretări școlărești, didactice, cad pe un teren sufletesc prielnic, căci și Ana a înțeles dintotdeauna să se apropie de poezia mea în acest chip. Și ceea ce-i împărtășesc în clipa de față vine ca o întărire a unei atitudini receptive pe care ea o luase instinctiv încă de mai înainte. E drept că Ana fusese, și ea, ca atâția la nivel liceal, derutată de modul didactic, în care unii profesori caută să deschidă vârstei adolescentine poartă spre poezia mea. Lămuririle mele, de caracter mai mult negativ, de înlăturare a unei poziții, ce zădărnicesc justa înțelegere intuitivă și emotivă, îi vin Anei tocmai bine, pentru ca să nu se mai lase abătută de înclinarea, proprie dascălilor, de a da poeziei mele semnificații alegorice. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
18
" Mulți dintre intelectuali apucă pe calea meseriilor. Dar ce are a face? Cred că nu este cazul să ne mai lăsăm munciți de conștiință, de mândrie, sau de gândul că ar exista și unele profesiuni nedemne de noi. Se mută valorile de la o epocă la alta. Știi, părinte Vasile, în satul unde a trăit și a murit Avram Iancu, se găsește în registrele bisericești o filă de pomină, care ne arată cum se mută valorile. E vorba despre cartea morților din Vidra de sus. Dacă te-ai duce o dată să răsfoiești prin ea, ai găsi pagina pe care preotul satului a înregistrat în 1874 decesul lui Avram Iancu. Filele poartă obișnuitele indicații cu litere de tipar, numele, prenumele omului, anul nașterii, meseria, data morții. Preotul a însemnat conștiincios toate datele pe fila lui Avram Iancu. Când a ajuns la rubrica „meseriei”, preotul, după ce va fi ezitat o clipă a scris: „eroul românilor”. N-avea dreptate preotul? Cred că avea, căci Avram Iancu a avut într-adevăr meseria de erou. Pe vremuri eroismul putea să fie o meserie. Astăzi situația e puțin mai altfel. Astăzi intră o doză de eroism în toate meseriile ce intelectualii noștri sunt nevoiți să le îmbrățișeze, oricare ar fi meseriile, de la aceea de pietrar, de măturător de grădini publice, până la aceea de brodnic. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
