" (...) Cărțile de filozofie, ce le traducea, erau subt raport terminologic, produsul unui proces de două ori milenar. Klain și-ar fi ușurat enorm munca de traducător, dacă ar fi acceptat de fiecare dată termenii latini ca atare. Dorința de a vorbi cât mai apropiat de înțelegerea poporului, conștiința ce-o avea despre posibilitățile intrinseci ale limbii române, dar în același timp și concepția, ce-și formase despre veșmântul ce urma să-l îmbrace gândirea filozofică românească, i-au impus încă o altă atitudine. El nu va primi neologismul decât atunci când pentru redarea unui termen nu se găsea în limba românească vorbită de popor nici un echivalent, nici un element utilizat cel puțin într-o circumscriere a termenului în chestiune. În acest sens eforturile lui Klain de a face „pre limba românească” disciplinele filozofice au fost într-adevăr extraordinare. În pragul oricărui manual de Logică vom întâlni termeni specifici ai domeniului precum „axiomă” sau „definiție”. Ce va face Klain? Pentru fiecare dintre acești termeni, el va căuta mai întâi rădăcini românești, și numai când nu le va găsi, și numai cu sfială el va adopta termenul străin. Iată bunăoară termenul „definitio”: călăuzit de criteriul arătat, Klain va căuta un echivalent românesc. Nu ne-a rămas nici o urmă cu privire la procesul de adulmecare a celui mai potrivit și neaoș cuvânt românesc, proces ce a trebuit să intervină în vederea transpunerilor, dar bănuim că operația n-a fost tocmai ușoară. „Definitio?” „Hotărâre” va spune Klain, gândindu-se că a „defini” înseamnă a „mărgini” un lucru, a-i pune hotar, spre a-l deosebi de altul. Pentru termenul de „axiomă” Klain nu găsește însă în nici un fel vreun echivalent românesc. Astfel el îl va accepta ca atare: axiomă. Sunt neologisme pe cari Klain le acceptă; astfel: „idee”. Dar în loc de „cauză”, el preferă „pricină”; în loc de „corpuri” (în Fizică) el spune „trupuri”. În loc de „gen” - „neam”. În loc de „silogismele, cari păcătuiesc prin quaternio terminorum” Klain va zice: „Silogismii cei răi și vicleni cari au patru graiuri”. Și așa mai departe. Cercetând manuscrisele lui Klain, am făcut pe fața interioară a unei coperte o descoperire impresionantă cu privire la truda lui Klain. Câteodată el s-a căznit zeci de ani să „românizeze” câte-un termen. Astfel termenul de „principiu”, atât de frecvent în Logică sau în Metafizică, Klain îl traduce întâi prin cuvântul „Început”; după vreo treizeci de ani el traduce același termen prin cuvântul „temei”. Nu acem aici de a face numai cu o ispravă lingvistică; avem aici mărturia cea mai izbitoare cu privire la felul cum gândirea filozofică a lui Klain s-a tot adâncit. În tinerețe Klain gândea încă foarte teologic; de aceea „principium” este pentru el „început”; mai târziu gândirea sa devine mai filozofică, mai metafizică, și atunciel scrie „temei”.
Încercarea de „românizare” a lui Klain n-a reușit, a învins neologismul. Și pentru precizia terminologiei filozofice românești e desigur un bine că a învins neologismul. Dar câtă plasticitate, câtă viață, câte nuanțe și ce savoare, ce adâncime și ce perspective s-ar putea introduce în graiul filozofic românesc, dacă uneori, la locul potrivit, s-ar recurge iarăși la cuvântul într-adevăr românesc așa cum îl dezvăluia până la „rădăcini”, și cum îl ridica în slava conștiinței un Samoil Klain! "

― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron