22
" Adevărul e că citind, la modul cântecului, aceste poezii, pe cari o dragoste de mai demult, pe care am curmat-o brusc, mi le inspirase, o neprevăzută mișcare sufletească mă ia și pe mine în vârtejul ei. Icoana ființei care înainte cu zece ani mi-a hrănit o arzătoare înălțare, parcă nu mai vrea să se închege în mine. Iar emoția, întrupată în stihurile de altădată, se revarsă firesc și fără zăgazuri asupra ființei de lângă mine. Numai așa versurile își redobândesc viața. Palpită lângă mine o altă ființă. Fără de această suavă vecinătate, stihurile mele mi s-ar părea cadavrele unor emoții puternice, dar trecute. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
24
" Ni s-a vorbit bunăoară despre „visuri” ca expresie a acestui instinct. Ni s-a vorbit despre „creații de cultură” ca expresii de „sublimare” a aceluiași instinct. Și ni s-a atras de atâtea ori luarea aminte asupra „măștilor” ce le îmbracă instinctul sexual. Atâtea acte și atitudini ale noastre se „demască”, la o analiză mai îndeaproape, ca derivații secrete ale instinctului sexual. Trebuie să recunoaștem însă că Psihanaliza sexualității nu este singura psihanaliză. Cunoști desigur cazul acelor psihanaliști, care încearcă să păstreze eșafodajul de elemente al psihanalizei, mecanica ei ca atare, dar cari înlocuiesc instinctul sexual prin acela al dominațiunii, al voinței de putere. Nimenea n-a remarcat, până acum, că „materialismul istoric” a clădit, cu decenii înaintea psihanalizei moderne, un sistem de psihanaliză al unui instinct: al foamei, al conservării. Dacă privim mai bine, descoperim că materialismul istoric este în ultima instanță psihanaliza acestui instinct. Elementele teoretice fundamentale ale materialismului istoric sunt, în ultimă instanță, cele ale Psihanalizei curente, numai termenii folosiți sunt alții. Materialismul istoric este Psihanaliza foamei. Ne vorbește materialismul istoric despre „baza” oricărui fenomen istoric, care ar fi relațiile de producție. Dar în așa numitele relații de producție se exprimă de-a dreptul felul de organizare socială a satisfacerii instinctului foamei. Ia seama apoi la celelalte aspecte. Ceea ce modernii numesc produs de „sublimare”, apare în Materialismul istoric mult înainte, sub denumirea de „suprastructură”. În creațiile de cultură se exprimă, după concepția Materialismului istoric, indirect și adesea camuflat, relațiile de producție ale societății într-o anume fază de dezvoltare. Relațiile de producție reprezintă forma subt care se organizează societatea în vederea satisfacerii instinctului fundamental al „foamei”. Schema teoretică este aceeași în Psihanaliza modernă ca și în Materialismul istoric. Materialismul istoric nu e decât Psihanaliza unuia din instinctele fundamentale ale omului”. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
25
" N-am înclinat niciodată, în viața de toate zilele, spre improvizații, ce mi-ar consuma, inoportun și inutil, potențialul de spontaneitate. Un trai cotidian în făgașe date, cu cadențe și scadențe, aducând a lege, poate foarte bine să fie un scut pentru spontaneitatea și libertatea interioară.
Mi s-a dat de multe ori, în trecut, să schimb zilei mele localitatea, mediul, slujba, societatea. De fiecare dată am izbutit, și doar în curs de câteva săptămâni, să mă adaptez în chip optim, în sensul salvării ființei mele. Îmi va mai reuși acest lucru și de-aci înainte? Răspunsul la această întrebare devine astăzi din cale afară anevoios. Căci formula ce ni se impune la fiecare pas, în noile condiții politice și sociale, amenință să pustiască orice viață. De ani și ani sufletul și duhul îndură tot mai serioase reducții. Fi-vom în cele din urmă reduși la funcții fiziologice și la instinctul primar al foamei și al îndestulării acesteia? Evident, regimul urmărește într-adins un asemenea apocalips. Doctrina oficială, de stat, susține categoric că omul este reductibil, prin toate ale sale, la acest instinct. Această doctrină se va transforma treptat într-o realitate, căci regimul ține să-și demonstreze „adevărurile” în chip practic. În timpuri de securitate și de prosperitate materială, funcțiile fiziologice și instinctul foamei nu par într-atât de „primordiale”, pe cât sunt. Acum toate împrejurările converg în a ne demonstra primordialitatea foamei. În noua situație, intenționat creată, intervin în viața fiecărui cetățean o seamă de îndatoriri istovitoare, care-l transformă în ne-om. A face coadă la intrarea unei „alimentare” câte trei ceasuri pentru o bucată d eunt, și alte două pentru un codru de pâine, nu este o îndeletnicire, ce s-ar putea automatiza în avantajul sufletului. Îndatoriri atât de degradante vor ocupa tot mai mult spațiu în conștiința omenească, absorbind-o în cele din urmă cu totul. Încadrarea fatalistă într-o atare rânduială - nu este în nici un fe izbăvitoare, căci în clipa când izbutești să te obișnuiești chiar și cu asemenea crunte neajunsuri, regimul născocește pentru seminția lui Tantal mereu altele, pentru a nu mai îngădui nimănui, o clipă măcar, de binefăcătoare destindere. Se împlinește, subt toate chipurile imaginabile și-n toată grozăvia sa, cuvântul, ce ni l-a aruncat cândva acel cioban de pe vârful Blidarului de la Căpâlna: „Domnilor, de-acuma n-o să mai găsiți liniște nicăieri și niciodată! "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
26
" O remarcă, asupra căreia Leonte revenea, era că Psihanaliza nu este una singură, ea ar fi multiplă. Sunt posibile atâtea Psihanalize câte instincte fundamentale stau la baza vieții. Explicațiile, ce Materialismul istoric le dă faptelor istorice, fac, cel mai adesea, impresia unor explicații caricaturale; dar același lucru se întâmplă și în cazul explicațiilor pe care Psihanaliza curentă le dă atâtor fapte psihologice și istorice. Impresia de „caricatural” nu constituie însă un suficient motiv pentru a bagateliza aceste „explicații”. Cu repudierea pur și simplu a acestor „teorii” n-am făcut încă nimic. Și Leonte continuă: „Ca primă formă sistematică a Psihanalizei, Materialismul istoric trebuie examinat cu desăvârșită seriozitate. Câte un mic adevăr cuprind toate Psihanalizele posibile. Materialismul istoric își descoperă neajunsurile numai când ridică pretenții de exclusivitate, devenind dogmatic. Doctrinarii intoleranți și cu mintea îngustă, care transformă o perspectivă și o ipoteză de lucru, relativ valabile, în armă de luptă socială, cad mereu în acest păcat, aducând în mare impas o idee asupra căreia discuțiile sunt până la un punct posibile. Trebuie să ne ținem treji. Să avem mereu în vedere împrejurarea că istoria are la bază nu un singur instinct, ci toate instinctele omenești. Trebuie să mai ținem seama și de-un aspect mai fundamental decât acesta, al istoriei. Instinctele omenești nu fac niciodată istorie fără de complicitatea atâtor factori de natură spirituală. Orice psihanaliză, ce s-ar aplica asupra faptelor istorice, este condamnată să rămână unilaterală. Materialismul istoric nu poate fi privit, deci, ca o explicație de ansamblu a fenomenelor „istorice”.” După o scurtă întrerupere Leonte încheie: „Materialismul istoric nu poate servi drept temei pentru alcătuirea unui program de mișcare socială. Rămâne la îndemâna oricui să acorde o preferință unei atari doctrine, dar aceasta e o chestiune de opțiune subiectivă. O mișcare socială ce se întemeiază pe Materialismul istoric, nu este în nici un fel mai ancorată în „absolut” decât ar fi eventualele mișcări ce ar porni de la o preferință arătată unei alte Psihanalize”. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
33
" Că doamna Ana este pentru Leonte ceea ce este - nu mă miră. Pentru mine însumi Ana era ființa despre care o sfială aproape magică mă oprea să vorbesc cu cineva. De ani de zile Ana era focul amintirilor, după care tânjeam. Imaginea ei îmi revenea în suflet ca obsesia unui cântec. Împrejurări pământești și atâtea omenești neajunsuri s-au așezat mereu între noi, ținându-ne departe unul de altul. Și astfel, imaginea Doamnei Ana se prefăcu, încetul cu încetul, într-un simbol al inaccesibilului. Imaginea s-ar fi destrămat în uitare, dacă n-ar fi fost mereu împrospătată prin propria-i vrajă. De imaginea Anei mă apropiam cu duioșie, când înclina să asfințească subt zarea cugetului, cu alean, când se sublima în simbol înălțat deasupra vieții. Cel mai adesea icoana ei era însă într-adevăr ca un cântec ce mă-mbolnăvea, ca un cântec pe care nu cutezam să-l ascult prea mult, ci-l lăsam să treacă prin mine ca o adiere și ca un dulce venin. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
34
" În anii mei de străinătate, de stăruitoare interiorizare și însingurare, se adunase în mine un copleșitor dor de țară. Țara era pentru mine, desigur, peisajul și amintirile, graiul și trecutul, sângele și duhul unui neam de oameni, de aceeași obârșie, prin mii de ani. Numai Leonte, care, pe unde umbla, cobora mereu prin adâncimi, a știut să facă analiza spectrală a dorului meu. El singur a dibuit capacitatea afectivă ce mocnea în mine. Și într-o zi, mai acum câțiva ani, el îmi spuse, chiar în prezența doamnei Ana, că în dorul meu de țară din timpul peregrinărilor mele pe la marginea diplomației și pe meleaguri străine, se amesteca dorul de cele mai fragile făpturi ale țării, de încă „necunoscutele”, ce ar fi putut să facă cu dragostea lor, să înflorească în mine supremul cântec. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
37
" Ah, amărăciunile noastre! Cât de repede pier în adâncul sub-cugetului. Au trecut doar câteva săptămâni de la plumburia, saturniana întâmplare. Noua amărăciune stârnită în mine de „geamănul” meu, care s-a aruncat în „rana pământului”, înghite, într-un fel, pe cea de mai înainte. Cât de relativă e capacitatea noastră de îndurerare! Cât de repede ajungem la o limită, peste care nu trecem. Și odată ajunși la limită, nici chiar fiziologia feței, vai, nu se mai supune nevoii de a ne rosti. Începem să râdem, în loc de a plânge. "
― Lucian Blaga , Luntrea lui Caron
