Calea asceților: o călăuzire în viaţa duhovnicească QUOTES

1 " Dacă eşti împins să fii ochii pe ceilalţi şi să-i înveţi sau să-i mustri, te afli pe un drum greşit: acela care se osândeşte pe sine, n-are ce să le reproşeze celorlalţi. Dacă ţi se pare că eşti ,,deranjat” de oameni sau împrejurări, înseamnă că nu ţi-ai înţeles lucrarea cum se cuvine: tot ceea ce pare la prima vedere deranjant este în realitate dat ca un prilej de dobândire a îngăduirii, răbdării şi ascultării. Cel smerit nu poate fi deranjat, el poate numai deranja pe alţii. De aceea: ţine-te deoparte, ascunde-te. Intră în cămara ta închizând uşa (Matei VI, 6), chiar dacă te găseşti fără voia ta în tovărăşii zgomotoase. Dar de va deveni aceasta cu timpul prea anevoios de făcut, ieşi afară oriunde eşti singur, cere din tot sufletul tău ajutor de la Domnul şi El te va auzi.
Fii totdeauna în sinea ta ca o roată, ne sfătuieşte stareţul Ambrozie: roata se rostogoleşte cu atât mai uşor cu cât atinge pământul mai puţin. Nu mai cugeta, nu mai vorbi, nu te mai împotmoli în cele lumeşti mai mult decât este nevoie. Dar aminteşte-ţi totodată că roata ce se află cu totul în aer nu se poate rostogoli. "

― , Calea asceților: o călăuzire în viaţa duhovnicească

3 " Poate că te întrebi: dar de ce? Cei înţelepţi răspund: piedici şi împotrivire dinafară întâmpină doar acela care nu şi-a predat voia sa lui Dumnezeu; căci lui Dumnezeu nu I se pot pune piedici. O faptă cu adevărat plăcută pentru aproapele nu este a mea ci a lui Dumnezeu: ea nu poate întâlni nici o piedică. Numai împotriva propriilor noastre planuri şi dorinţe – să învăţ, să lucrez, să mă odihnesc, să mănânc sau să-l slujesc pe aproapele – se pot ridica oarece potrivnice împrejurări, şi atunci urmează mâhnirea. Dar pentru acela ce a găsit calea îngustă ce duce la viaţă – care este Dumnezeu – nu se află decât o singură piedică de învins, şi anume propria voinţă păcătoasă. Pentru că în această situaţie, dacă el vrea să îndeplinească ceva dar nu este lăsat s-o facă, oare cum ar putea să se întristeze? De altminteri unul ca acesta nici nu-şi mai face planuri (Iacov IV, 13-16). "

― , Calea asceților: o călăuzire în viaţa duhovnicească

5 " Nu te prici la vorbe şi nu te băga în certuri; lasă-l pe celălalt să aibă dreptate. Nu-ţi impune niciodată voia ta mai presus de a celuilalt. Astfel se deprinde greul meşteşug al ascultării, şi prin aceasta al smereniei. Căci smerenia ne este de cea mai mare trebuinţă. "

― , Calea asceților: o călăuzire în viaţa duhovnicească

7 " De aceea nu trebuie să ne lăsăm pradă oboselii. Trebuie să fim tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala noastră nu este zadarnică în Domnul (1 Corinteni XV, 28). O dată ce am început, nu trebuie să încetăm a face lucruri vrednice de pocăinţă (Fapte Apostoli XXVI, 20). Odihna este totuna cu darea înapoi. "

― , Calea asceților: o călăuzire în viaţa duhovnicească

9 " Aceasta trebuie s-o tălmăceşti astfel: de vei cădea în vreo ispită să nu cercetezi şi să descoşi încolo şi-ncoace cum de s-a petrecut, căci în acest fel îţi întuneci inima şi pierzi multă vreme, iar aceasta este deja spre câştigul vrăjmaşului. În loc de a face aşa aleargă neîntârziat la Domnul şi zi: Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi cu cât îţi tragi mai degrabă gândul de la ispită, cu atât mai repede vine ajutorul. Nu te încrede niciodată în tine însuţi. Nu lua niciodată hotărâri înţelepte gândindu-te: de bună seamă că mă voi descurca. Nu te încrede în propria putere şi în tăria de a rezista vreunei ispite, fie ea mare sau mică. Dimpotrivă, să gândeşti: negreşit voi cădea de cum mi se va ivi prilejul. Încrederea în sine e un tovarăş primejdios: cu cât te ţii mai de nevolnic, cu atât te afli mai la adăpost. Socoteşte-te slab, cu totul neputincios de a rezista celei mai mici şoapte a vrăjmaşului. Şi atunci vei vedea cu uimire că el n-are nici o putere asupra ta. "

― , Calea asceților: o călăuzire în viaţa duhovnicească

11 " Rugăciunea este temelia lumii, a spus Sfântul Ioan Scărarul, iar un alt sfânt a asemuit întreaga lume cu un vas în care fiinţează Biserica lui Hristos, dar Biserica se ţine împreună prin rugăciune. Rugăciunea este petrecerea şi unirea omului cu Dumnezeu. Este podul pe care merge de la sinele cel trupesc cu toate ispitirile lui către sinele cel duhovnicesc cu libertatea sa. Ea este zidul de apărare împotriva supărărilor, este securea necredinţei, îndepărtează nesimţirea şi îmblânzeşte mânia. Rugăciunea este hrana sufletului şi luminarea simţurilor, ea ne dă de pe acuma bucuria ce va să vină; aceluia ce se roagă în adevăr rugăciunea îi este judecată, judeţ, şi tronul Judecătorului în faţa înfricoşatei judecăţi, este în inimă chiar acum, în clipa aceasta. "

― , Calea asceților: o călăuzire în viaţa duhovnicească

13 " Probleme chinuitoare ce păreau de nerezolvat îşi dezvăluie miezul precum dezvăluie petalele florilor pistilul: cu rugăciunea, cu postul şi privegherea laolaltă vei bate la uşa ce vrei să ţi se deschidă. Aici găsim şi pricina pentru care postul este folosit ca unitate de măsură de către Sfinţii Părinţi: acel care posteşte este foarte iubitor, şi multe i se vor ierta aceluia ce iubeşte mult (Luca VII, 47). Acela ce posteşte mult primeşte de asemenea mult. "

― , Calea asceților: o călăuzire în viaţa duhovnicească