QUOTE : Venise parșiv, încet, se deghizase în multe feluri. Crezusem la început că e doar oboseală. Apoi că e un fel de plictis. Apoi, o anume lipsă ciudată de sens; citisem despre criza existențială de la 20 de ani și asta bănuisem că trebuie să fie. Când, în locul entuziasmului pe care îl ai în unele zile față de viitorul tău, vezi multe obstacole așezându-ți-se în cale și nu mai știi exact pe ce drum să mergi. Sigur, nu plângeam din senin, nu aveam genul ăla de depresie. Era doar ceva care mânca din mine pe dinăuntru, fără ca eu să-mi dau seama.<br />Era o depresie care te lăsa să funcționezi, dar care te uza fără ca tu să-ți dai seama, te împingea tot mai mult spre marginea prăpastiei, dar tu nu vedeai asta.