" Știu cum nu aș vrea să fie ultima mea zi pe pământ. Știi vacanțele la mare, alea care îți plac la nebunie, pe care le aștepți un an întreg și, uneori, se nimerește ca ziua plecării să fie una mohorâtă și friguroasă, în care să nu poți intra în mare, să nu poți să stai întinsă la soare pentru ultima dată în vara aia… Și pleci acasă cu un sentiment de neîmplinire, de frustrare. Cu gândul că se putea sfârși altfel sezonul. Că ți-ai fi dorit să iei cu tine chiar atunci, la final, o amintire plăcută, caldă și colorată. Exact așa nu mi-aș dori să fie ultima mea zi pe lume, ca un final de sezon ploios și mohorât, în care să stai refugiat într-o terasă și să nu poți face nimic din ce ți-ai dori. Îmi doresc ca ultima privire pe care i-o arunc lumii să strângă în ea tot ce am iubit vreodată, cât timp am umblat pe aici. "

― Cristina Nemerovschi , Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată