Home > Author > Constantin Noica
61 " Orice mers și orice rătăcire reprezintă un drum și au o transcriere sigură pe harta inimii omenești, așa cum orice curbă trasată la întâmplare pe hârtie are în matematici o ecuație. "
― Constantin Noica , Șase maladii ale spiritului contemporan
62 " Infernul a fost descris de unii teologi ca o petrecere care începe, se continuă, se prelungește, nu se mai încheie, dezvăluindu-și, astfel dilatată, viciul ei ascuns. "
63 " Biruința ideii în oameni riscă să deregleze și îmbolnăvească realul vieții lor. "
64 " Nu te poți opri în loc să vezi dacă acțiunea are sens și noimă, de vreme ce ea pare să te îmbogățească. „Tot ce mă sporește e adevărat”, spunea Goethe, cu marea lui nevinovăție. Acumulăm fapte așa cum am aduna averi, sub ascunsa încredințare că acumularea poate însemna prin ea însăși înființare. Toate formele de acumulare, sfârșind cu cea de îmbogățire a cunoștințelor, sau astăzi cea de acumulare a produselor tehnice dorite sau nedorite, l-au solicitat pe om, părând să-și aibă adevărul în simplul fapt că sunt obținute, poate așa cum altă dată, cu miturile lui, omul credea că lucrurile sunt pentru că el le povestește. Într-un fel, continuăm s-o credem, întocmai omului din culturile pe bază de mituri. În creația sa literară, omul crede că tot ce este destin individual ori colectiv sigur și artistic desfășurat, este, într-un plan de realitate al culturii și al cugetului. În pictura sa, a crezut că tot ce zugrăvește el cu măiestrie, până la cel mai umil chip uman sau colț de realitate și peisaj, astăzi până la cea mai abstractă structură, capătă sau are investire ontologică. În creația sa muzicală, a crezut și crede că poate ridica la armonie orice haos sonor, dându-i astfel dreptul de a fi. A fi, unde și cum? N-o știm bine, nici dacă îmbogățirea aceasta e pe măsura potrivită a lumii, a omului. Dar „sunt bogat în fapte și creații, deci sunt”, acesta este raționamentul celui ce-și ascunde maladia.Totuși să fie aici o formă de maladivitate, sau să fie cumva efectiv una de sănătate a omului? În primul moment, nu e nici una, nici alta. Dacă sănătatea spirituală a omului înseamnă cuplarea individului cu un general, în manifestările descrise mai sus este vorba tot de o cuplare, a individualului cu un posibil. De ce n-am spune - ne gândim atunci - că posibilul este însăși forma de realitate a generalului sau că, măcar, îl lărgește și îmbogățește pe acesta? În orice caz e ceva nevinovat în posibil (e nevinovăția devenirii), în prima clipă când îi susciți la viață, și sensul general nu trebuie neapărat să apară încă. E în joc aici dreptul la creație pe care și l-a luat omul, deci dreptul „de a spori natura în sânul naturii”, trecut de Schiller doar pe seama geniului. Orice creație nevinovată pare să aibă ceva pur în ea. "
65 " Repetiţia este forma cea mai trivială a învăţăturii. "
― Constantin Noica
66 " Direcţia energiei unei linii orizontale (AB) este spre dreapta. Forma de săgeată face ca energia să iasă în afara formei. "
67 " ,,Stăteam de cîtăva vreme într-un bloc.Deasupra mea era o nuntă. Dansau, darfără nici un ritm parcă. Din cînd în cînd ovoce răguşită se ridica peste celelalte; probabilcîntau un refren. Un geam se spărgea,cu zgomot. Ce haos o petrecere, ceabsurditate!Dar aşa este şi dinăuntru? Totul se organizeazăprivit de acolo, şi ritmul dansuluie ritm, iar vocile sînt una, ba chiar geamulacela care se sparge intră în desfăşurareapetrecerii. Există o lege de creştereinterioară a petrecerii, întocmai cum cresclucrurile în scena în care se sparge, trebuiesă se spargă, vasul din Idiotul lui Dostoievski.Cei dinăuntru cunosc legea aceastade creştere, iar pentru ei totul se ţine, chiarsi excesul; în timp ce pentru cel de afarătotul e haos. Aşa trebuie să fie cu cei carejudecă din afară orice acţiune, orice faptde viaţă: stau la alt etaj. "
68 " Așa cum există falsificatori de bani, pot fi și ai altor valori decât banul, de pildă, falsificatori de adevăr sau de frumos, mai ales falsificatori de bine. (O parte din tehnica modernă poate sta sub întrebarea dacă, producând anumite tipuri de bunuri inutile, nu falsifică ideea de bine.) În măsura în care ființa este o valoare, sau chiar „valoarea” în sânul realului, ea ar putea fi deci falsificată: cum dau unii oameni bani falși, ne-ar oferi savantul acela ființă falsă.Este probabil însă că nu ne-am lipsi de ființa falsă obținută, așa cum ne lipsim de banii falși, iar falsificatorul a rămâne necondamnat. Mai degrabă am folosi ființa falsă spre a încerca să dăm sens și plinătate ontologică unei existențe, care nu-și găsește prea bine, în limitele ei obișnuite, ființa. Cu alte cuvinte, cu o ființă falsă - ca existența amoebei, ce întrece în durată toate celelalte existențe pământești - am tinde să compensăm un vid de ființă. "
69 " O femeie frumoasa pe care intalnirea cu cineva n-o face mai frumoasa e una din cele mai triste reusite ale biologiei. "
70 " Și totuși, nu numai la această vârstă, ci în oricare ceas al vieții, omul este ispitit și se bucură să vadă cum s-a ridicat el însuși sau cum s-au ridicat lucrurile, la general, chiar dacă riscă să nu mai știe să ancoreze, sau să vadă lucrurile ancorate în individual. Varietățile încearcă să devină specii, arăta Darwin. Din toată varietatea de situații în care te-ai prins și de determinații pe care ți le-ai dat, ai vrea să vezi desprinzându-se o versiune umană care să țină, un fel de varietate care să fi devenit specie, adică o lege valabilă pentru mai mulți. Dacă nu poți vedea sens de lege în întregul vieții proprii, care nu-ți este dat ca atare, îl cauți în fragmentele ei încheiate. Atunci constați cu surprindere cum, în viața ta și a altora, fapte dezordonate aveau totuși ordine îndărătul lor, și te dăruiești cu încredere unor comandamente ale societății ce avusese grijă să te pună în supunere și modelare dinainte ca tu să consimți singur rânduielilor ei.Bucuria de a vedea astfel determinațiile întâmplătoare prinse în plasa legii sociale și istorice poate să te ducă oricând până la uitarea de sine, ca și a tot ce este individual, făcându-te să înregistrezi furnicarul organizat al lumii ca o formă de subzistență, dincolo de furnicile singulare. Fără să vrei, te cuprinde o încântare, nu atât de cunoaștere cât de existență, să trăiești stările generale sau să te vezi trăit de ele (de un entuziasm colectiv, de situații istorice dominatoare, de spiritul timpului, sau de spiritul obiectiv al carierei tale, ca și de ideile tuturor), așa încât generalul, cu determinările ce se desprind din el, primează acum asupra oricărui sens individual și capătă un fel de autonomie.Dar este el generalul tău? E mai degrabă o subzistență fantomatică. „Eu n-am fost eu”, simte fiecare, sub acest vis rău. În definitiv, ce sunt sensurile acestea generale, trecătoare în felul lor, față de realitatea indivizilor? Noi nu suntem în condiția furnicilor ca să ființăm la nesfârșit doar prin furnicar și legile lui. Sensurile generale trec, cum trec stăpânirile omenești, și noi rămânem; sau chiar dacă ele sunt mai vaste și mai tari decât insul, ele se dovedesc până la urmă mai fantomatice decât el. Omul vrea să fie și vrea să vadă o lume care este. Îi e o suferință să constate că și el și lucrurile au intrat în monotonia generalului, unde orice demers și afirmare pretins individuală sunt captate de statistică. Todetita este, deopotrivă, maladia spirituală pe care o încearcă omul în clipa când își dă seama că e prins de statistică. "
