4
" Singurătatea absolută? O concep cîteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stînd pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtînd după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.
îmi plac curbele căilor ferate. Sînt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar şi îndeajuns de puţin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistenţa contrariilor. "
― Constantin Noica , Jurnal filozofic
6
" Într-o aşa serioasă măsură mi se pare de negîndită viaţa, încît dacă m-aş gîndi efectiv ce să răspund la o întrebare uzuală ca: "ce mai faci?" aş constata că întrebarea aceasta e printre cele mai grele cu putinţă. Căci „fac“ o mie de lucruri: aş putea să spun că gîndesc, că sînt bine, că gîndesc ceva, că gîndesc altceva, că am fost pe stradă, că nu fac nimic. Ce să spun? Care e lucrul pe care trebuie să-l spun celui care mă întreabă? Şi nu numai atît. Care e lucrul pe care trebuie să i-l spun lui, acum?
Şi mai mult: ce trebuie să-i spun lui,acum, despre mine?Aşadar ar trebui să respect mai multe serii de adevăruri:
a) adevărul lucrului, să aleg, adică, un lucru dintre cele o mie pe care le-am făcut realmente;
b) să aleg adevărat pentru cel care mă întreabă, adică să aleg unul dintre lucrurile acelea care privesc raporturile mele cu el;
c) să aleg un lucru adevărat pentru clipa de faţă, pentru ceea ce se întîmplă acum între el şi mine;
d) să fie totuşi un lucru al meu.Şi credeţi că astea sînt singurele adevăruri de respectat? Atunci ce să-i răspund? Mă cuprinde o panică, panica mea formală… "
― Constantin Noica , Mathesis sau bucuriile simple
11
" Libertatea de a fi absurd stă la originea filozofiei. Şi poate că măsura, înţelepciunea, „mioriticul" — în sens nefilozofic — ne-au împiedicat pe noi, românii, să avem o filozofie mare. Oamenii aceştia de pe la noi sunt înţelepţi în materie de gîndire — unde trebuie ceva sminteală — şi sunt smintiţi în viaţă. Cuminţenia lor, pe care o mai numesc şi românească, asta e. Resemnare, seninătate, împăcare, în filozofie. Şi dincolo? Haos. "
― Constantin Noica , Jurnal filozofic
20
" Îţi vine să crezi,uneori,că noi,cei care purtăm de grijă la toate,nu mai avem răbdare să experimentăm destul cu noi înşine.Trebuie să vină peste noi stări neaşteptate şi nedorite spre a ne da măsura,spre a ne pune la lucru virtuţile.Ce deprimare trebuie să se fi abătut peste noi,ce osteniţi trebuie să fim,ce devreme plictisiţi de toate,ca să nu ne putem însufleţi fără constrângere,să nu fim cu adevărat noi înşine fără intervenţia unor puteri străine de noi.Cât de paralizaţi trebuie să fim de simţământul mediocrităţii noastre!Căci numai conştiinţa unei mediocrităţi de neînfrânt explică,dar nu scuză,tot ceea ce nu este fiecare dintre noi. "
― Constantin Noica , Eseuri de duminică
