130
" Nicio acțiune nu este independentă de răspuns. Tot ceea ce facem împotriva ființei noastre cere răsplată. Natura are un echilibru și o armonie mai presus de logică. Atunci când ai de amputat un braț ca să-ți salvezi viața, amputezi brațul. Durerea pe care o trăiești atunci când vrei să te rupi de un compromis este pe măsura compromisului. Compromisul îți oferă confort, comoditate și te rupe de Dumnezeu. Drumul spre Dumnezeu este drumul inimii, al sincerității, al adevărului care doare și nu e niciodată simplu. Durerea este rezultatul faptelor noastre. De ce să ne plângem? Când am greșit sufletului, de ce nu ne-am plâns?
Când sufletul urla de durere că pășeam pe un drum străin lui, de ce nu l-am auzit?
Ne furăm singuri căciula și încercăm principiul „las' că merge oricum”. O iluzie, o viață prefăcută, pentru cei lași și fără teamă de moarte.
Cine crede în Dumnezeu nu poate să aleagă să fie laș. Trebuie să aibă curaj și să ceară secunda aceea totală, maximă în care să se oprească din minciună, să înceapă adevărul. E absurd să te plângi că te doare atâta timp cât totul ține de voința ta. Cu excepția cazurilor extreme: a lagărelor, a închisorilor, a morții... voința proprie te conduce. Ai discernământ. Deci alegi să imiți sau să trăiești. Să zbori cu aripile legate, nu se poate decât în cărțile cu basme pentru copii. Ca să-ți dezlegi aripile, doare. Dar a durut și în momentul în care te-ai legat și puteai să nu o faci. Nu suntem numai carne. Iar la întâlnirea cu Dumnezeu nu se duce trupul.
În realitate nu există greșeală. Există doar neatenție. Mai devreme sau mai târziu natura își încheie socotelile. Nimic nu rămâne descoperit.
„Cască ochii!”, murmura adesea tata. Mi-e frică să nu aleg greșit. Exact frica este cea care te păcălește. Mi-e frică la gândul că, atunci când va trebui să dau socoteală, nu voi avea nicio explicație. Din frică pierzi cele mai tari chestii și te abții să trăiești autentic. Dacă-ți deschizi ochii sufletului, vezi atent și nu ai cum să te eschivezi. "
― Chris Simion , 40 de zile
134
" Luptele gândurilor sunt ca într-un carusel: nici nu apucă un gând să se termine, că celălalt se și prinde de minte și te învârte în toate părțile. Stările prin care îți trece sufletul... Semeni cu o halcă de carne ce se pregătește de grătar, se bate când pe față, se întoarce pe spate, iar pe față, iar pe spate, până e praf. Măcelul timpului trecut cu cel proiectat... Când nu mai ai siguranță nici în ceea ce ai trăit și nici în ceea ce, la un moment dat, îți doreai să trăiești. Atunci când ieși din confort și când vrei adevăr, până îl dobândești, îți fuge pământul de sub picioare. Când te lepezi de minciună, nu mai ai niciun punct de sprijin. Lumea nouă în care vrei să exiști este atât de nouă, încât nu ai la ce să te raportezi, ești în aer. Când ai avut sufletul plin de încredere și într-o secundă s-a golit, când ceea ce credeai odinioară definit pentru totdeauna acum nu se mai întrevede nici măcar cât un fir de gută are voie să te clatine, dar nu să-ți taie venele. Cum se poate ca tot ceea ce trăiești ani de zile, zeci de ani... într-o zi... să dispară ca prin magie, să dispară cu totul, să rămână doar amintirea și speranța și între ele... nimic? Sunt momentele în care aș vrea să mor puțin, în care prezentul seamănă leit cu un rebus pe care nu vreau să-l trăiesc. Doar că uneori nici în ruptul capului nu poți să schimbi ceea ce trăiești, încerci să jonglezi și să ocolești, dar ești prizonier. Ce face un om lipsit de libertatea de a alege? Se omoară. Sau așteaptă. Mintea nu poate să ți-o închidă nimeni. Trăiești în povești croșetate. Nu e tot timpul necesar să înțelegi punctul în care ai ajuns. Logica nu are mereu funcție de mască de oxigen. Uneori nu trebuie să înțelegi nimic, să treci printr-o situație ca un tsunami care curăță totul în urma lui și să te trezești pur și simplu în altceva. Uneori e necesar să-ți permiți genul acesta de atitudine. O situație nu se schimbă niciodată de la sine. Cineva trebuie să acționeze. În contemplare zaci. Nu schimbi. "
― Chris Simion , 40 de zile
136
" Oamenii care aleg să trăiască în cuplu intră într-un fel de joc al supunerii și al cotropirii. Începi să te raportezi la persoana cu care trăiești ca la un obiect care-ți intră intră în proprietate. Uiți că are suflet și că e liber. Decizi pentru ea, îi anihilezi intențiile, îi transformi opțiunile, îi trăiești viața și te miri într-o zi că nu mai este ființa de care te-ai îndrăgostit. Păi, cum să mai fie dacă ai schimbat-o? Nici măcar nu-ți asumi opera. Îi pui în cârcă eșecul, o faci vinovată de ratare, o acuzi că a dăruit totul și s-a pierdut în personalitatea ta. Cine conduce jocul cunoaște regulile, își asumă riscurile și la final vede cu ce s-a ales. Când îți dau sufletul meu, ți-l dau fără restricții și ești total responsabil de unde ajungi cu el. Într-o mașină nu sunt doi șoferi. Cel care e la volan are controlul. O relație este o călătorie în necunoscut. Frica distruge curajul.
Dacă n-ai curaj să suferi, n-ai curaj să descoperi. Dacă n-ai curajul curiozității, n-ai cum să bați palma cu viața. Ceea ce-i urât într-un om, e necesar. Ce-ai schimba și ce rost ai avea dacă celălalt ar fi perfect? Cu cât e mai multă mizerie într-un om, cu atât ai mai mult de curățat. N-are de ce să te sperie. Dimpotrivă. Poate să te bucure. N-o să ai timp să te plictisești. Când un om te iubește, ai încredere. Lasă-l pe post de aspirator. Ochii lui văd mai bine decât ai tăi. După care îți revine sarcina. A păstra curățenia în tine este un job full time. Celălalt este o investiție permanentă. "
― Chris Simion , 40 de zile
139
" Dacă îl iubesc ca pe mine însămi, este firesc ca nenorocirea lui să mă doară și pe mine, iar fericirea lui să mă umple și pe mine.
Fără credință este imposibil să iubim. Fără convingere e imposibil să credem. Oricând, în orice loc, poți să te rogi.
Fără rugăciune nu-ți găsești calea, nu poți înțelege adevărul, nu poți să-ți răstignești patimile și poftele și să te unești cu El.
Trăirile noastre ne diferențiază ca oameni, implicarea, pasiunea, devotamentul. Când trăiești la rădăcina sufletului, viața se scurge într-un singur fel. "
― Chris Simion , 40 de zile
140
" Mi-e frică să fac rău, pentru că știu că faptele noastre se citesc pe chipul nostru. Toate lucrurile rele, toate durerile pe care le-am provocat celor din jur într-o zi revin. Mi-e frică să fac rău, fiindcă eu cred că durerea unui om prinde viață în ființa mea și se cuibărește pe nesimțite, ca o boală. Bolile noastre sunt păcate săvârșite conștient sau nu, păcate neiertate. Mi-e frică să fac rău, pentru că nu știu ce socoteală aș da în fața lui Dumnezeu.
Mi-e frică să fac rău, pentru că l-aș lăsa pe diavol să-mi atingă sufletul. Dacă aș spune că din principiu mi-e frică să fac rău, aș minți.
Sunt momentele astea când apare o explozie, îți dezorganizează tot, nu mai ai nimic al tău, nimic în exterior pe care să te sprijini. Și, atunci când nu găsești un punct de sprijin în afară, încerci să-l găsești în tine. Nu poți să-ți murdărești sufletul, să te compromiți ca să-ți liniștești apele, să faci ordine.
Când lucrurile nu se întâmplă cum vrei tu, nu se rezolvă nici dacă disperi. "
― Chris Simion , 40 de zile
