QUOTE : Nicio acțiune nu este independentă de răspuns. Tot ceea ce facem împotriva ființei noastre cere răsplată. Natura are un echilibru și o armonie mai presus de logică. Atunci când ai de amputat un braț ca să-ți salvezi viața, amputezi brațul. Durerea pe care o trăiești atunci când vrei să te rupi de un compromis este pe măsura compromisului. Compromisul îți oferă confort, comoditate și te rupe de Dumnezeu. Drumul spre Dumnezeu este drumul inimii, al sincerității, al adevărului care doare și nu e niciodată simplu. Durerea este rezultatul faptelor noastre. De ce să ne plângem? Când am greșit sufletului, de ce nu ne-am plâns?<br />Când sufletul urla de durere că pășeam pe un drum străin lui, de ce nu l-am auzit?<br />Ne furăm singuri căciula și încercăm principiul „las' că merge oricum”. O iluzie, o viață prefăcută, pentru cei lași și fără teamă de moarte.<br />Cine crede în Dumnezeu nu poate să aleagă să fie laș. Trebuie să aibă curaj și să ceară secunda aceea totală, maximă în care să se oprească din minciună, să înceapă adevărul. E absurd să te plângi că te doare atâta timp cât totul ține de voința ta. Cu excepția cazurilor extreme: a lagărelor, a închisorilor, a morții... voința proprie te conduce. Ai discernământ. Deci alegi să imiți sau să trăiești. Să zbori cu aripile legate, nu se poate decât în cărțile cu basme pentru copii. Ca să-ți dezlegi aripile, doare. Dar a durut și în momentul în care te-ai legat și puteai să nu o faci. Nu suntem numai carne. Iar la întâlnirea cu Dumnezeu nu se duce trupul.<br />În realitate nu există greșeală. Există doar neatenție. Mai devreme sau mai târziu natura își încheie socotelile. Nimic nu rămâne descoperit.<br />„Cască ochii!”, murmura adesea tata. Mi-e frică să nu aleg greșit. Exact frica este cea care te păcălește. Mi-e frică la gândul că, atunci când va trebui să dau socoteală, nu voi avea nicio explicație. Din frică pierzi cele mai tari chestii și te abții să trăiești autentic. Dacă-ți deschizi ochii sufletului, vezi atent și nu ai cum să te eschivezi.