QUOTE : Luptele gândurilor sunt ca într-un carusel: nici nu apucă un gând să se termine, că celălalt se și prinde de minte și te învârte în toate părțile. Stările prin care îți trece sufletul... Semeni cu o halcă de carne ce se pregătește de grătar, se bate când pe față, se întoarce pe spate, iar pe față, iar pe spate, până e praf. Măcelul timpului trecut cu cel proiectat... Când nu mai ai siguranță nici în ceea ce ai trăit și nici în ceea ce, la un moment dat, îți doreai să trăiești. Atunci când ieși din confort și când vrei adevăr, până îl dobândești, îți fuge pământul de sub picioare. Când te lepezi de minciună, nu mai ai niciun punct de sprijin. Lumea nouă în care vrei să exiști este atât de nouă, încât nu ai la ce să te raportezi, ești în aer. Când ai avut sufletul plin de încredere și într-o secundă s-a golit, când ceea ce credeai odinioară definit pentru totdeauna acum nu se mai întrevede nici măcar cât un fir de gută are voie să te clatine, dar nu să-ți taie venele. Cum se poate ca tot ceea ce trăiești ani de zile, zeci de ani... într-o zi... să dispară ca prin magie, să dispară cu totul, să rămână doar amintirea și speranța și între ele... nimic? Sunt momentele în care aș vrea să mor puțin, în care prezentul seamănă leit cu un rebus pe care nu vreau să-l trăiesc. Doar că uneori nici în ruptul capului nu poți să schimbi ceea ce trăiești, încerci să jonglezi și să ocolești, dar ești prizonier. Ce face un om lipsit de libertatea de a alege? Se omoară. Sau așteaptă. Mintea nu poate să ți-o închidă nimeni. Trăiești în povești croșetate. Nu e tot timpul necesar să înțelegi punctul în care ai ajuns. Logica nu are mereu funcție de mască de oxigen. Uneori nu trebuie să înțelegi nimic, să treci printr-o situație ca un tsunami care curăță totul în urma lui și să te trezești pur și simplu în altceva. Uneori e necesar să-ți permiți genul acesta de atitudine. O situație nu se schimbă niciodată de la sine. Cineva trebuie să acționeze. În contemplare zaci. Nu schimbi.