164
" Merită să zăbovim asupra acestei idei: nevoile de apartenență trebuie să fie permanent reînnoite și întărite. Dacă creierul nostru ar procesa în mod logic starea de siguranță, n-am avea nevoie de această reamintire constantă. Dar creierul nostru n-a ieșit cu bine după milioane de ani de selecție naturală pentru că procesează logic starea de siguranță. A ieșit așa cum a ieșit pentru că stă obsesiv la pândă, atent la pericole.
Această obsesie își are originea într-o structură din miezul profund al creierului. Zona se numește corp amigdalian (sau amigdala) și este instrumentul nostru primitiv de exercitare a vigilenței, prin care scanăm în permanență mediul înconjurător. Când simțim o amenințarre, amigdala trage semnalul de alarmă, declanșând reacția luptă-sau-fugi care ne inundă organismul cu hormoni de stimulare și micșorează lumea noastră percepută la o singură întrebare: De ce am nevoie ca să supraviețuiesc?
Știința a descoperit însă de curând că amigdala nu este responsabilă doar cu reacția la pericol - totodată, joacă un rol crucial în construirea relațiilor sociale. Mecanismul funcționează astfel: atunci când recepționezi un indiciu al apartenenței, amigdala schimbă rolurile și începe să-și folosească imensa capacitate neuromotorie inconștientă pentru a construi legături sociale și a le întreține. Amigdala ține evidența membrilor grupului tău, fiind atentă la interacțiunile cu ei și pregătind terenul pentru angajamentele importante, Cât ai clipi din ochi, se transformă dintr-un dulău de pază care mârâie amenințător, într-un câine-călăuză plin de energie și având în cap un singur țel: să se asigure că rămâi în strânsă legătură cu oamenii tăi.
Pe imaginile scanate ale creierului, acest moment iese clar în evidență și este inconfundabil, fiindcă amigdala se activează într-un mod complet diferit.
- Totul se dă peste cap, spune Jay Van Bavel, specialist în neuroștiințe sociale la New York University. În momentul când faci parte dintr-un grup, amigdala se raportează la cine face parte din grup și începe să-i urmărească la modul intens. Pentru că acești oameni valorează mult în ochii tăi. Îți erau străini înainte, dar acum fac parrte din echipa ta, ceea ce modifică întreaga dinamică a relațiilor tale sociale. Este un comutator care schimbă radical lucrurile - o schimbare foarte mare, de sus în jos, o reconfigurare totală a întregului sistem motivațional și de luare a deciziilor.
Toate acestea ajută la revelarea unui paradox despre felul în care funcționează sentimentul de apartenență. Îl simți de parcă s-ar petrece din interior spre exterior, deși, în realitate, are loc în sens invers. Creierul nostru social se activează atunci când primește o acumulare constantă de indicii cvasiinvizibile: Suntem aproape unii de ceilalți, suntem în siguranță, avem un viitor comun. "
― Daniel Coyle , The Culture Code: The Secrets of Highly Successful Groups
167
" - Ca ființe umane, ne pricepem de minune să descifrăm indiciile; suntem extraordinar de atenți la fenomenele interpersonale, crede Amy Edmondson, care studiază la Harvard în domeniul siguranței psihologice. Avem un locușor în creier care e veșnic îngrijorat de ce gândesc alții despre noi, mai ales cei mai sus-puși decât noi. Din punctul de vedere al creierului nostru, dacă sistemul social în care trăim ne respinge, am putea muri. Dat fiind că simțul pericolului este atât de natural și se declanșează automat, organizațiile trebuie să facă niște lucruri destul de speciale pentru a neutraliza acest declanșator.
Cheia creării unei stări de siguranță psihologică, după cum subliniază Pentland și Edmondson, constă în a recunoaște cât de profund obsedat este creierul nostru de propria securitate. Simpla aluzie la apartenență nu este de ajuns; nici unul sau două semnale nu sunt de ajuns. Suntem construiți astfel încât să avem nevoie de nenumărate semnale, iar și iar. Tocmai de aceea este ușor de distrus sentimentul apartenenței, dar și greu de clădit. Dinamica fenomenului ne aduce aminte de cuvintele politicianului texan Sam Rayburn: „Orice măgar poate dărâma grajdul cu copitele, dar îți trebuie un tâmplar ca să-l construiești”. "
― Daniel Coyle , The Culture Code: The Secrets of Highly Successful Groups
174
" Why do teenagers make bad decisions?” he asks, not waiting for an answer “Because all the neurons are there, but they are not fully insulated. Until the whole circuit is insulated, that circuit, although capable, will not be instantly available to alter impulsive behavior as it's happening. Teens understand right and wrong, but it takes them time to figure it out. "
― Daniel Coyle , The Talent Code: Unlocking the Secret of Skill in Sports, Art, Music, Math, and Just About Everything Else
