23
" Sì, io... È possibile che la mia vita, proprio la mia, assomigli alla sua? Il lavoro, la famiglia, nessuna passione, nessun rischio da correre, nessuna nobile avventura da vivere, e, per finire, la morte? Non è possibile accettare in anticipo l’idea che tutto ciò basti a riempire la vita, la propria vita, preziosa e unica, e tuttavia… Inizio a credere che un’esistenza qualsiasi, grigia, piatta, possa estenuare l’uomo a tal punto che, invecchiato, egli aspiri al riposo. Al contrario, più la vita è stata appassionata e piena, più comprensibile sarebbe il grido del morente: ‘Come? Di già? Ma non son riuscito a far nulla! Non ho avuto tempo!... Non ho vissuto…’”. "
― Irène Némirovsky , Due
27
" -Ce vrei să înțelegi? Nu e nimic de înțeles, răspunse el, străduindu-se s-o liniștească. Există legi care guvernează lumea și care nu sunt făcute nici pentru, nici împotriva noastră. Când izbucnește furtuna, nu mai ai pică pe nimeni, știi că fulgerul este produsul a două sarcini electrice contrare, iar norii nu te cunosc pe tine. Nu le poți reproșa nimic. Și de altfel ar fi ridicol, n-ar înțelege.
-Dar nu-i același lucru. Aici sunt fenomene pur umane.
-Numai în aparență, Jeanne. Par provocate de cutare sau cutare om, de cutare împrejurare, dar se întâmplă ca în natură: după o perioadă de calm vine furtuna, care are un început, sfârșit, după care urmează alte perioade de calm mai mult sau mai puțin lungi! Spre nenorocirea noastră, ne-am născut într-un secol de furtuni, asta e tot. Se vor liniști. "
― Irène Némirovsky , Suite Française
28
" -Cred... că individul n-ar trebui sacrificat în felul ăsta. Mă refer la noi toți. Ni s-a luat prea mult! Iubirea, familia... E prea mult!
-Asta e, doamnă, problema principală a timpului nostru, fie că vorbim de individ sau de comunitate, pentru că, nu-i așa, războiul este opera comună prin excelență. Noi, germanii, credem în spiritul comunitar în sensul în care se spune că albinele au simțul stupului. Lui îi datorăm totul: sevă, strălucire, parfumuri, iubiri... "
― Irène Némirovsky , Suite Française
30
" Nu le era foame. Desfăcură un borcan cu dulceață, o cutie cu biscuiți, iar Jeanne făcu cu foarte mare grijă o cafea, din care mai rămăseseră vreo cincizeci de grame, o moca pură, rezervată până atunci marilor ocazii.
-Dar ce ocazie mai mare vom găsi? întreabă Maurice.
-Nici una de acest fel, sper, răspunse soția lui. Totuși, trebuie să recunoaștem că nu vom mai găsi curând o cafea ca asta, daca mai durează războiul.
-Aproape că-i dai savoare păcatului, zise Maurice, inhalând aroma pe care o răspândea cafetiera. "
― Irène Némirovsky , Suite Française
36
" We're becoming slaves; the war scatters us in all directions, takes away everything we own, snatches the bread from out of our mouths; let me at least retain the right to decide my own destiny, to laugh at it, defy it, escape it if I can. A slave? Better to be a slave than a dog who thinks he's free as he trots along behind his master. She listened to the sound of men and horses passing by. They don't even realise they're slaves, she said to herself, and I, I would be just like them if a sense of pity, solidarity, the "spirit of the hive" forced me to refuse to be happy. "
― Irène Némirovsky