Ochi de Poveste QUOTES

1 " Mi-am împrăștiat de bună seamă speranțele cam amețite peste haosul dulceag al unei realități în care televiziunile promovau în reitinguri criminale, scandalagii, analfabeții și prostituatele. Cu toții erau la împărțirea premiilor pentru modelele timpului. Se făcuse deja noapte adâncă peste viziunile mele. Tremuram a îngrijorare, acea doamnă severă a războiului existențial. Eram încă în Ieri? Sau deja se făcuse Azi? Un Azi în care îndobitocirea stătea la taifas cu toate prejudecățile timpurilor. Să fug? Într-un unde? Într-un Cotidian departe de toată lumea asta nebună, nebună… În Mâine? Poate. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

2 " Welcome to Lahore, ma’am!” îmi spuse încă o dată în timp ce coborâsem în mulțime. Oprisem în fața restaurantului, iar o altă mare de oameni, gânduri și emoții mă aștepta să încep o nouă aventură. Am comandat biryani și paratha iar în așteptarea lor îmi ascultam gândurile cum îmi vorbeau, printre zumzetele unor muște prietenoase ce își traficau firimiturile căzute printre mese. Un tablou în care toate nuanțele purtau căldură și comfort. Probabil că lecții interesante de viață musteau printre crăpăturile secundelor, într-o lume cu totul nouă pentru mine, în care am înțeles pentru prima oară că universalitatea cuprinde mult mai multe nuanțe în paleta-i, decât cele pe care le priveam dintr-o rutină molcomă în spațiul meu mioritic. Și da, un aha moment m-a făcut să înțeleg că oricât de greu și întortocheat poate părea drumul în viață, se vor ivi întotdeauna portițe pe bucățile de drum despletite între curgeri de mișcare. Și că legea nativului din noi strălucește uneori deasupra oricăror reguli impuse de societate; are nevoie doar să-i dăm voie să se exprime… în trafic… Mișcare într-o structură perfect construită. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

3 " În timp ce soarele prindea contur pe retina zilei, contabilizam momentele nopții și încercam să înțeleg cum este decriptată esența vieții. Ciudate și nemărginite sunt înțelesurile ei. Sensibile dar puternice în același timp. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

4 " Se spune că nu poți ajuta pe nimeni contra lui. Că uneori destinul croiește niște cărări invizibile, dar puternice, în dansul cu karma. Și că târâm după noi consecințele unor momente nechibzuite de cumpănă. Și toate zilele în care cocorii își iau zborul către lumină, alungați de intunericimea realității. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

5 " Bunica îmi zâmbește iar și iar dintre amintiri, împreună cu parfumul copilăriei. Cu dor de basme, tihnă și duminici albastre. Acolo unde morile își învârteau consistent paleții între adunări și scăderi, zâmbete și lacrimi, avându-și mereu partea de înțelegere deplină a universalității. Cuminte și senină precum strălucirea dimineților de vară. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

6 " Într-un aeroport ce urma să devină martorul bucuriilor și tristeților următoare. Încercuiri de lacrimi, între aterizări și decolări. Lacrimi de bucurie, dor, dar niciodată înstrăinare.
Povestea aceasta încape probabil în detaliile multora dintre voi, mai mult sau mai puțin nuanțate. Avioane pleacă zilnic înspre necunoscutul unora dintre noi. Cu multe emoții la purtător. Un „bine ați venit la bord” ne sfârtecă uneori zâmbetul zilei, dar speranța ne ține strâns legați într-un albastru senin. Pentru că, atâta timp cât este viață, este și speranță. Într-un răsărit mai luminos, în care copiii noștri pot gusta din fructele bucuriei așa cum poate noi nu am reușit să o facem. În timp ce tivim mărgele de bucurie din izbândele lor. Fericire, zâmbet, emoție… Pentru ei dar si pentru noi. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

7 " Moara încetase de mult să își mai scrie povestea, dar reminiscențe hoinăreau printre amintiri. Cosânzenele de altădată încă încingeau hora pe cărarea ce ducea către moară. Era atât de multă magie scăldată între razele de soare ce se pierdeau printre crengile prunilor. O bucurie scrisă de intensitatea emoţiilor pe fila timpului, printre petalele pline de culoare ale florilor ce zâmbeau a prospețime. Era viață și voință în fiecare celulă, în fiecare clipă. Și oamenii... Glasurile, cuvintele, accentul, bunăvoința, privirile pline de înțelepciune și blândețe. O lume întreagă, condensată în imagini peculiare, printre secundele realității de odinioară. Și mai era ceva. Era Tihna. Curată și sfântă. Tihna ce își înălta cântecul în surdină, plutind peste toate neputințele lumii, lăsându-și brațele într-o divină îmbrățișare a universului. Pace și liniște. Lumină și împăcare. Așa începeau toate duminicile. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

8 " Satul se întindea cuminte printre grămezile de delușoare, împădurite încă pe alocuri, din care zâmbeau casuțe ticluite ca în poveștile de odinioară. Valea părea cufundată în neuitare, în timp ce doar ici și colo câte un firicel de fum se înălța îngândurat către cer. Cândva țâșneau cu sutele ca dintr-o înfrățire a poveștilor. Povești cu a fost odată ca niciodată, cu suflete adunate la gura sobei, depănând neajunsul zilei îmbrăcat în gânduri și întrebări, cu fete frumoase și flăcăi chipeși dansând horele dorului, cu bătrâni înțelepți legănând copilăria pruncilor. Cu mult farmec ca într-un basm în care zmeii piereau sub săbiile dreptății. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

9 " Am fost învățați că așa trebuie, că rostul nostru se aliniază orânduirii comunității într-un fel în care armonia se perpetuează. Bătrânii, în înțelepciunea perilor albi, știau cel mai bine cum se cade a fi aranjate piesele acestui puzzle numit „căsătorie”. Dintre toate dominantele, puterea, influența și banul jucau la dublu printre variante. Tot printre ele, dansa și norocul la vedere cu indiferența. Nu interesa pe nimeni însă dacă bucuria își găsea culcușul printre rândurile aranjamentului. Nici dacă emoția exista prin apropiere. Cupidon se pare că nu pășise încă printre hotare, iar iubirea în esența ei pură era prigonită din conversațiile mature, fiind considerată încă un tabu, despre care nu se cădea să pomenești. La schimb însă, iubirea aluneca abrupt în datorie. „Copiii buni ascultă de părinți.” Un clișeu mult prea uzat și abuzat. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

10 " Duminicile începeau la fel. Somnul își alunga cu greu vraja de pe față dar soarele pătrundea cu putere printre perdelele vaporoase. Mirosea a fructe coapte și a moșocoarnă. Valea ce se așeza cuminte între prunii împrăștiați dezordonat împrejurul casei, mustea a verde fraged, în timp ce firele înalte de iarbă dansau grațios la braț cu vântul. Soarele mângâia toată întinderea aceasta ce părea ruptă dintr-o filă de basme. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

11 " Taxiul gonea printr-o mare de ricșe, mașini și motociclete, într-un șablon desprins din lumi paralele. Un aha moment mă înghiontea în gânduri la fiecare tresărire. Roțile păreau că circulă în legea lor, căutându-și loc între bucăți de drum despletite între curgeri de mișcare. O geometrie circulară își ascuțea privirile peste toată strada. Părea un haos total, și totuși, lumea se împletea într-o armonie năucitoare. Roți, oameni, gânduri și emoții. Toate erau acolo, într-o structură perfect construită. Șoferul, un bătrânel simpatic, îmi arunca câte o privire încurajatoare în oglinda din față, cu un zâmbet larg: “No worries, ma’am! You are safe.” “Aha, îmi răspundeam printr-o grimasă mai mult speriată decât zâmbitoare, “o fi safe, dar ăștia circulă ca-n codru.” Părerea mea. Părerea lor însă nu coincidea cu impresiile mele, iar codrul lor era deja demult bătătorit de hoarde de motoare umblătoare. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste

12 " Nu știu dacă plânsul care deja mă însoțea în hohote sau groaza noii neputințe erau mai puternice decât viziunea sumbră a unui viitor cenușiu. Speranța părea o pasăre ce se zbătea să zboare în timp ce eu o țineam strâns în căușul palmelor, implorând-o să nu plece, să nu mă lase singură și pustiită pe insula aceasta rece.
Și nu a plecat… A rămas cu mine deși era și ea de acum toată sfârtecată de dramatismul situației. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste