" Nu știu dacă plânsul care deja mă însoțea în hohote sau groaza noii neputințe erau mai puternice decât viziunea sumbră a unui viitor cenușiu. Speranța părea o pasăre ce se zbătea să zboare în timp ce eu o țineam strâns în căușul palmelor, implorând-o să nu plece, să nu mă lase singură și pustiită pe insula aceasta rece.
Și nu a plecat… A rămas cu mine deși era și ea de acum toată sfârtecată de dramatismul situației. "

― Simona Prilogan , Ochi de Poveste