4
" Welcome to Lahore, ma’am!” îmi spuse încă o dată în timp ce coborâsem în mulțime. Oprisem în fața restaurantului, iar o altă mare de oameni, gânduri și emoții mă aștepta să încep o nouă aventură. Am comandat biryani și paratha iar în așteptarea lor îmi ascultam gândurile cum îmi vorbeau, printre zumzetele unor muște prietenoase ce își traficau firimiturile căzute printre mese. Un tablou în care toate nuanțele purtau căldură și comfort. Probabil că lecții interesante de viață musteau printre crăpăturile secundelor, într-o lume cu totul nouă pentru mine, în care am înțeles pentru prima oară că universalitatea cuprinde mult mai multe nuanțe în paleta-i, decât cele pe care le priveam dintr-o rutină molcomă în spațiul meu mioritic. Și da, un aha moment m-a făcut să înțeleg că oricât de greu și întortocheat poate părea drumul în viață, se vor ivi întotdeauna portițe pe bucățile de drum despletite între curgeri de mișcare. Și că legea nativului din noi strălucește uneori deasupra oricăror reguli impuse de societate; are nevoie doar să-i dăm voie să se exprime… în trafic… Mișcare într-o structură perfect construită. "
― Simona Prilogan , Ochi de Poveste
5
" Vezi tu, eu aici m-am născut, îngânând șoaptele mării, colorându-mi mai apoi diminețile cu poveștile aruncate peste lume și gânduri, în nuanțe de verde și turcoaz, legându-mi speranțele de vântul-fluture ce îmi împinge voința până dincolo de orizontul albastru, în timp ce serile mă îmbie să pictez pe foițele catifelate ale viselor, valsul valurilor, cântul dorului și neuitările pământului prins în îmbrățișările de ape, iar pentru că toate acestea se doreau definite, le-am numit simplu Viață, dincoace prin mine și dincolo de punct. "
― Simona Prilogan
7
" Se ia dorul, încet, să nu-l doară, se cuprinde în brațele timpului; se reazămă sufletul pe un ochi catifelat de stea. Se așează dorul în palmele Universului, în dansul precipitat al timpului. Îmbrățișare caldă între stele arzătoare și licăriri de secunde. Îmbrățișare caldă între chemări telurice, frânturi de gânduri rupte între drumuri nesfârșite. Oameni și lumini, trenuri, gări, aeroporturi, aterizări și decolări. Se ciocnesc de valurile realității, se sparg în mii de frânturi. Rămân aceeași oameni. Doar luminile roiesc în timpuri peculiare, și răsfrânge dorul în umbre întunecoase, târându-l între trenuri și gări, aeroporturi, aterizări și decolări. "
― Simona Prilogan , Dragoste, Flori
12
" Într-un aeroport ce urma să devină martorul bucuriilor și tristeților următoare. Încercuiri de lacrimi, între aterizări și decolări. Lacrimi de bucurie, dor, dar niciodată înstrăinare.
Povestea aceasta încape probabil în detaliile multora dintre voi, mai mult sau mai puțin nuanțate. Avioane pleacă zilnic înspre necunoscutul unora dintre noi. Cu multe emoții la purtător. Un „bine ați venit la bord” ne sfârtecă uneori zâmbetul zilei, dar speranța ne ține strâns legați într-un albastru senin. Pentru că, atâta timp cât este viață, este și speranță. Într-un răsărit mai luminos, în care copiii noștri pot gusta din fructele bucuriei așa cum poate noi nu am reușit să o facem. În timp ce tivim mărgele de bucurie din izbândele lor. Fericire, zâmbet, emoție… Pentru ei dar si pentru noi. "
― Simona Prilogan , Ochi de Poveste
13
" Moara încetase de mult să își mai scrie povestea, dar reminiscențe hoinăreau printre amintiri. Cosânzenele de altădată încă încingeau hora pe cărarea ce ducea către moară. Era atât de multă magie scăldată între razele de soare ce se pierdeau printre crengile prunilor. O bucurie scrisă de intensitatea emoţiilor pe fila timpului, printre petalele pline de culoare ale florilor ce zâmbeau a prospețime. Era viață și voință în fiecare celulă, în fiecare clipă. Și oamenii... Glasurile, cuvintele, accentul, bunăvoința, privirile pline de înțelepciune și blândețe. O lume întreagă, condensată în imagini peculiare, printre secundele realității de odinioară. Și mai era ceva. Era Tihna. Curată și sfântă. Tihna ce își înălta cântecul în surdină, plutind peste toate neputințele lumii, lăsându-și brațele într-o divină îmbrățișare a universului. Pace și liniște. Lumină și împăcare. Așa începeau toate duminicile. "
― Simona Prilogan , Ochi de Poveste
19
" It was never easy being a refugee, regardless of what people might never be able to see. Displaced from your truth, running away from the shell, counting the fears over the scars and the hell. It was never easy having a bullet at your head, scattering thoughts, dreams, ideas, on the pot of shame, left behind your day by prejudices and faked games.
It was never easy being a refugee… But a torture of the body and the mind, shaping storylines to fit in, concealing the self in the maze of a pipe dream. Just to find the peace, the one that many of us takes for granted. "
― Simona Prilogan
