26
" ...Vezi câte s-au întâmplat odinioară?... În zilele noastre însă nu mai întâlnești nimic, nici fapte, nici oameni, nici poveşti ca cele din trecut... Oare de ce?... Ia spune-mi! Aşa-i că nu poți să-mi spui?!... Ce știi tu? Ce știți voi tinerii? Ehei! Privește cu luare-aminte în trecut... şi acolo vei găsi răspuns la toate... Da voi nu vreți să vă uitați în urmă, şi, de aceea, nu știți să trăiți...Parcă eu nu văd cum e viața de astăzi? Ah, văd prea bine, cu toate că mi-a slăbit vederea! Văd că oamenii nu mai trăiesc, ci doar încearcă să trăiască, istovindu-şi în zadar toată vlaga din ei... Şi după ce s-au prădat chiar pe ei, pierzându-şi vremea în zadar, încep să se plângă de soartă. Ce amestec are ea în toate acestea? Fiecare își croiește singur soarta lui! În ziua de azi văd tot felul de oameni, dar oameni puternici nu mai văd! "
32
" Lei stesso" , Malaussène, " lei stesso" ! L'" identità" , cos'è questo snobismo? Crede che siamo " noi stessi" intorno a questo tavolo? Essere " se stesso" , signore, significa essere il cavallo giusto, al momento giusto, sulla casa giusta della scacchiera giusta! O la regina, o l'alfiere, o l'ultimo dei pedoni!Ma mi sento già rispondere a Julie, con un filo di voce velenosa che, appunto, non è la mia voce:-Ah, sì? Perché io non sono me stesso? "
35
" Returning my voice to a conversational level, I called back, “Nora, I’m not
attempting to embarrass you or single you out. I know you’re capable. But stay behind Chas, okay? You die, you d i e permanently, and for various reasons that we’ve already gotten angsty about together, I don’t want that to happen.”
“Okay, okay,” she sighed.
“Angsty?” Chas asked. “Ooh! Later, details!”
“Yes, later.” With that, I waved the team forward. "
― Lia Habel , Dearly, Departed (Gone With the Respiration, #1)
36
" na hora de pôr a mesa, éramos cinco:
o meu pai, a minha mãe, as minhas irmãs
e eu. depois, a minha irmã mais velha
casou-se. depois, a minha irmã mais nova
casou-se. depois, o meu pai morreu. hoje,
na hora de pôr a mesa, somos cinco,
menos a minha irmã mais velha que está
na casa dela, menos a minha irmã mais
nova que está na casa dela, menos o meu
pai, menos a minha mãe viúva. cada um
deles é um lugar vazio nesta mesa onde
como sozinho. mas irão estar sempre aqui.
na hora de pôr a mesa, seremos sempre cinco.
enquanto um de nós estiver vivo, seremos
sempre cinco "
― José Luís Peixoto