13
" - Trebuie să-mi dai viaţa înapoi. Mi-ai luat-o când aveam paisprezece ani: de atunci rătăcesc după tine, ca umbra ta. Când te închini tu, mă închin şi eu, fără să vreau; când râzi, râd la fel, când gemi, mă doare aici ceva. Într-o vreme, daca mi-ai fi spus că la miezul nopţii, în locul lunii are să răsară soarele, aş fi stat ca o proastă noaptea întreagă la geam şi l-aş fi aşteptat să răsară.
- Eva, dacă aş fi spus eu că soarele răsare la miezul nopţii, să ştii că ar fi răsărit; n-ai fi aşteptat degeaba.
Eva îi puse mâna pe gură.
- Lasă; acum te cunosc! Toate câte m-ai făcut să cred s-au dus şi au lăsat numai cenuşa lor. Acum ştiu şi când răsare soarele şi când apune. Ştiu foarte multe, auzi tu? Şi ştiu că aşa cum eşti, nu trebuie să mai pleci de lângă mine. De data asta te opresc. Încui uşa, oblonesc ferestrele, te ţin închis, te leg.
- Da, Eva! Te rog! Ar fi spre binele meu!
Era convinsă. Îi cuprinse grumazul cu braţele.
- Am să te ţin aşa! N-am să-ţi mai dau drumul, niciodată. Nici nu mai ştiu dacă te iubesc. Poate că nu; poate te urăsc, dar când eşti lângă mine, e bine. Nu se poate altfel; tu eşti bărbatul meu!
- Vrei să ne căsătorim?
Inima ei bătu greu.
- Nu ştiu. Vreau să nu mai pleci. Am fost o proastă; n-am făcut nimic să te ţin. Cred că mi-ar fi trebuit un efort mult mai mic decât cel pe care l-am făcut ca să cred ca te-am uitat... "
― Radu Tudoran , Fiul risipitor
18
" O cuprinse in brate; parca nu auzise.
- Eva, o sa-ti simt lipsa!
- Atunci de ce pleci?
Îl simti ca se duce departe, de unde poate venise adineauri.
- Nu stiu; mi-e teama sa nu ma transform in copac. (Nu glumea, nici nu parea nebun.) Mi-e teama de limitarile spatiului. Trebuie sa plec repede, si mereu, sa ma apar!
Nu-l intelegea si nici nu credea ca trebuie sa-l inteleaga. Isi pregatise si ultima miza:
- Ia-ma cu tine!
Nu-i raspunse; din departarile intunecate unde se chinuise ajungea iar la lumina, in mijlocul camerei. O privea si o adulmeca, mirat de ceea ce gasea iarasi nou in pielea curata, aurita de soare, care tremura sub degetele lui, arzându-l, cum ar fi fost incarcata de electricitate.
Tacerea o facu sa spere; in inima incepeau sa i se lipeasca la loc firele rupte si nu indraznea sa spuna nimic, inainte de a simti ca sudura e trainica. Trebuie sa umble incet cu speranta ei, sa n-o destrame. "
― Radu Tudoran , Fiul risipitor
20
" Îl cuprinse in brate si îl stranse tare. Ar fi vrut sa-l zgaltaie putin, poate asa si-ar fi regasit mai usor datele ei din trecut.
- Suntem cam straini, zise. E frig, nu? Fă ceva, da-mi putin din sangele tau, sa ma incalzesc. Ajuta-mi sa fiu fericita ca sunt aici.
I se parea excesivă, ca de atatea ori. Ce putea face la o ora cand cel mai bine este sa dormi? O aseză cu capul pe pieptul lui, apoi o inveli. Era concesiv.
Ea isi spunea: "Nu trebuie sa dorm! Nu trebuie sa raman cu mine singura. Trebuie sa ma tin asa, inlantuita de el, pana la sfarsitul ultimului sfarsit!"
- Eva, ce vrei sa-mi spui?
- Ce nu stii?
- Nimic de la plecarea mea.
Se gandea: "Nimic de la plecarea lui! Si acum vine, si daca vine, il urmez, fara sa stiu pana unde ma va duce si pentru cat timp! "
― Radu Tudoran , Fiul risipitor
