23
" Let it come, let it come The time that we will love. So patient have I been That I’ve forgetten everything: Fear and suffering Have departed for the heavens, And an unholy thirst Darkens my veins. Let it come, let it come The time that we will love. Like the field Left to forgetfulness, Growing and flowering With incense and weeds, And the fierce buzzing Of dirty flies. Let it come, let it come The time that we will love. I loved the desert, burnt orchards, musty shops, tepid drinks. I dragged myself through stinking alleys, and with eyes closed I offered myself to the sun, the god of fire. "
― Arthur Rimbaud , A Season in Hell
24
" Poor innocents! Hell has no power overpagans. − And still this is life! Later, the delights of damnation will be all the greater. A crime, quick, so I can fall into nothingness, condemned by human laws. Shut up, will you shut up! . . . Shame and Reproach are here: Satan says the fire is contemptible, my angerridiculous. − Enough! . . . Errors are whispered on their breath, spells, sickly perfumes, insipid music. − And to think that I hold truth in my hands, that I see justice: my judgement is sound and certain, I am ready forperfection . . . Pride. − The skin of my scalp is dry. Have pity! Lord, I am afraid. I am thirsty, so thirsty! Oh! childhood, the smell of grass, the sound of rain, water from the lake lapping on pebbles, the moonlight when theclock strikes twelve . . . that’s when the devil is in thetower. Mary! Holy Virgin! . . . − The horror of my stupidity. Aren’t there any honest souls who wish me well down there? . . . "
― Arthur Rimbaud , A Season in Hell
25
" Hatırladığım kadarıyla, vaktiyle, hayatım bir şölendi, tüm gönüllerin açıldığı, tüm şarapların aktığı bir şölen.
Bir akşam, Güzelliği dizlerimin üstüne oturttum. -Ve onu çok acı buldum.- Ve sövdüm ona.
Adalete karşı önlem aldım.
Kaçtım uzaklara. Ey büyücüler, ey sefillik, ey kin, hazinem size emanet!
Kafamdaki tüm insani umutları yok etmeyi başardım. Her sevincin üstüne sıçradım bir vahşi hayvan gibi boğmaz için.
Yanıma cellatlar çağırdım, ölürken, tüfeklerinin dipçiklerini ısırayım diye. Belalar çağırdım, kumla, kanla beni boğsunlar diye. Mutsuzluk ilahım oldu. Çamura uzandım boylu boyuna. Cinayet havasıyla kurulandım. Ve nice oyunlar oynadım delicesine.
Ve ilkbahar getirdi bana budalalığın ürkütücü gülümsemesini. "
― Arthur Rimbaud , A Season in Hell
29
" But no one leaves. - Let us set out once more on our native roads, burdened with my vice, that vice that since the age of reason has driven roots of suffering into my side - that towers to heaven, beats me, hurls me down, drags me on.
Ultimate innocence, final timidity. All's said. Carry no more my loathing and treacheries before the world.
Come on! Marching, burdens, the desert, boredom and anger.
Hire myself to whom? What beasts adore? What sacred images destroy? What hearts shall I break? What lie maintain? - Through what blood wade?
Better to keep away from justice. - A hard life, outright stupor, - with a dried-out fist to lift the coffin lid, lie down, and suffocate. No old age this way, no danger: terror is very un-French.
- Ah! I am so forsaken I will offer at any shrine impulses toward perfection.
Oh my self-denial, my marvelous Charity! my Selfless love! And still here below!
De Profundis Domine, what an ass I am! "
― Arthur Rimbaud , A Season in Hell
34
" He malgastado mi vida. ¡Vamos! Finjamos, holguemos, ¡oh piedad! Y existiremos divirtiéndonos, soñando amores monstruosos y universos fantásticos, quejándonos y combatiendo las apariencias del mundo, saltimbanqui, mendigo, artista, bandido, ¡sacerdote! Sobre mi lecho de hospital, el olor del incienso retornó a mí tan potente; guardián de aromas sagrados, confesor, mártir… "
― Arthur Rimbaud , A Season in Hell
35
" NOAPTEA IADULUI
Am dat pe gât o straşnică înghiţitură de otravă.De trei ori binecuvântat să fie sfatul ce ni s-a dat! Mi-au luat foc măruntaiele.Veninul e atât de violent încât îmi răsuceşte mădularele,mă schilodeşte,mă doboară.Mor de sete,mă înnăbuş,nu pot nici măcar să strig.E iadul,osânda veşnică.Uite cum se-nalţă flăcările!Ard,cum se şi cuvine.Hai,demone!
Întrezărisem convertirea la Bine şi Fericire,la mânturie adică.Chiar de-aş putea descrie priveliştea,aerul iadului nu rabdă imnurile!Erau acolo milioane de făpturi fermecătoare,un suav concert spiritual,forţa şi pacea,ambiţiie nobile,şi mai ştiu eu ce?
Ambiţiile nobile!
Şi din nou viaţa!Dacă osânda veşnică.. Un om care vrea să se mutileze e osândit,nu-i aşa?Mă cred în infern,înseamnă că şi sunt.Se împlineşte catechismul.Sunt sclav al botezului meu.Părinţi,voi m-aţi nenorocit,nenorocindu-vă şi pe voi.Sărman nevinovat!Infernul nu-i poate vătăma pe păgâni.Şi iarăşi viaţa! Ceva mai târziu,deliciile damnaţiunii vor fi mai profunde.Repede,o crimă,ca să mă prăbuşesc în neant,potrivit legilor omeneşti!
Taci,taci odată!..Aici vezi ruşinea,reproşul:Satan care zice că focul nu-i nobil,că furia mea e îngrozitor de stupidă.Destul!..Mi se şoptesc erori,vorbe magice,miresme înşelătoare,muzici puerile.Şi când mă gândesc că deţin adevărul,că văd calea cea dreaptă:am o judecată sănătoasă şi hotărâtă,sunt copt pentru perfecţine...Ce orgoliu!
Pielea capului mi se usucă.Îndurare!Doamne,mi-e frică!Mi-e sete,o sete grozavă.O,copilărie,iarba,ploaia,lacul,podit cu pietre,clarul de lună când clopotul din turn bătea de douăsprezece ori..la ora asta diavolul e-n clopotiniţă.O,Mario!Sfântă-Fecioară!..Mi-e silă de prostia mea.
Nu-s oare acolo şi suflete cinstite,care-mi vor binele?Veniţi!..Am însă gura astupată cu o pernă,căci ele nu mă aud,sunt doar nişte fantome.Şi apoi,nimeni nu se gândeşte vreodată la altcineva.Nu vă apropiaţi!Miros a ars,asta e sigur.
Halucinaţiile sunt fără număr.Tocmai de ele am avut parte,mereu:pierderea credinţei în istorie,uitarea principiilor.O să tac:poeţii şi vizionarii ar putea,altfel,să mă pizmuiască.
Dar ia te uită!Orologiul vieţii s-a oprit adineaori.Nu mă mai aflu în lume.Teologia e serioasă,iadul e cu siguranţă jos,pe când cerul e sus.Extazul,coşmarul,somnul într-un cuib de flăcări.
[..]Să ne gândim la mine,asta mă face să nu-mi pară prea rău după lume.Am norocul c-am încetat să sufăr.Viaţa mea n-a fost decât un şir de dulci nebunii,regret,dar aşa e.
Pfui!Să ne schmonosim în fel şi chip!
E clar că suntem în afara lumii.Nu se mai aude nici un sunet.Mi-am pierdut simţul pipăitului.[..]Tare obosit mai sunt!
Ar trebui să dispun de un iad pentru mânie,de un iad pentru trufie şi de un iad al dezmierdărilor:un adevărat concert de iaduri.
Mor de oboseală.Iată mormântul,mă duc la viermi,oroare supremă!Satan,farsorule,ai vrea să mă spulberi cu vrăjile tale!Protestez!Protestez!cer o izbitură de furcă,o fărâmă de foc!
Ah,să revii la viaţă!Să-ţi arunci privirea asupra hidoşeniilor noastre!Şi otrava asta,sărutul acesta de-o mie de ori blestemat!Slăbiciunea mea,cruzimea acestei lumi!Fie-ţi milă,Doamne şi ascunde-mă,prea mă simt rău!Iată,stau ascuns şi totuşi nu sunt ascuns.
E focul,care se înalţă o dată cu cel osândit. "
― Arthur Rimbaud , A Season in Hell
