21
" Când suntem singuri, cum eram eu în acele nopți de carcere, înecul ființei noastre lăuntrice are drept martor divinitatea, marele cosmos căruia i ne încredințăm, dar când îl invoci în fața iubitei (și cine se poate înșela asupra disperării de care suntem cuprinși?), ea poate deveni în mod sublim geloasă că nu din pricina ei plângi, dar poate fi cuprinsă și de un nedorit sentiment de bicisnicie: forțe prea puternice ne copleșesc, nu suntem nimic, statura noastră nu e măreață, ne-amînjosit, noi înșine, pe noi și nu mai avem scăpare. Rareori o femeie evită extremele, deși se zice că ea seamănă cu natura, care este totdeauna în echilibru chiar când e bântuită de furtuni... "
― Marin Preda , Cel mai iubit dintre pământeni vol.3
23
" Dar la urma urmei, îmi spusei, asta tot trebuie să se întâmple odată, și dacă e să nu fie bine, ce poți face? Dacă tot trebuie să faci ceva, atunci fă-l cu seninătate, de ce să iei aconto? (Mama răspunsese cândva în acest sens unei vecine, care se mira că după atâta muncă ea tot odihnită și senină arăta; dacă tot trebuie să munceși, zise ea, fă-o cu plăcere). Așadar, mi-am spus, să fim nu numai senini, ci chiar veseli. "
― Marin Preda , Cel mai iubit dintre pământeni vol.3
27
" Da, îmi șoptea gândul, iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poți să arăți ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profundă, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă granița divinului? Lăcașul ei nu e tot inima umană? "
― Marin Preda , Cel mai iubit dintre pământeni vol.3
29
" Rămăsei mut în fața acestei declarații oarbe în care erau concentrate ca într-un nucleu indestructibil acceptarea fără cenzură a ceea ce suntem, trufia liniștită a unei vechi descoperiri că nu putem să fim cum nu suntem și că nici o aventură n-a putut și nu va putea ispiti acest eu, bun sau rău, care constituie singura realitate a celui căruia îi e dat să parcurgă o viață, să accepte să lupte cu sine. La ce bun? Nu de-aia ne-am născut, ca să luptăm cu noi înșine, ci să trăim conform propriei noastre firi, bună sau rea. Nu pot să scot din mine ceva și să pun altceva. Transplantul se respinge de către imunitatea eului, chiar dacă acea parte din el care e bolnavă ar trebui înlăturată. Toți suntem, prin ceva din noi înșine, bolnavi, și acest ceva nu e un organ care poate fi extirpat fără riscuri, ca un apendice. "
― Marin Preda , Cel mai iubit dintre pământeni vol.3
30
" Cine n-are curaj, poate înșela o vreme, ba chiar multă vreme, simulând abandonul, dar într-o zi se întâmplă ceva, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a întâmplat nouă, ci ceva cu totul obișnuit, cum ar fi de pildă ca simulantul să se îndrăgostească deodată sincer și total de cineva, și atunci devine de o necruțare bestială, nu mai concepe nici măcar să i se ceară să renunțe, să zicem, la maniera în care o face, își distruge cu brutalitate familia, își părăsește copiii... "
― Marin Preda , Cel mai iubit dintre pământeni vol.3