QUOTE : Când suntem singuri, cum eram eu în acele nopți de carcere, înecul ființei noastre lăuntrice are drept martor divinitatea, marele cosmos căruia i ne încredințăm, dar când îl invoci în fața iubitei (și cine se poate înșela asupra disperării de care suntem cuprinși?), ea poate deveni în mod sublim geloasă că nu din pricina ei plângi, dar poate fi cuprinsă și de un nedorit sentiment de bicisnicie: forțe prea puternice ne copleșesc, nu suntem nimic, statura noastră nu e măreață, ne-amînjosit, noi înșine, pe noi și nu mai avem scăpare. Rareori o femeie evită extremele, deși se zice că ea seamănă cu natura, care este totdeauna în echilibru chiar când e bântuită de furtuni...