Home > Work > De ce iubim femeile
21 " Nenorocita după-amiază în care «am devenit bărbat» e şi-acum una dintre cele mai penibile şi mai sordide amintiri ale mele. Irina îmi dăduse un telefon că era-n Bucureşti, chiar stabilită în Bucureşti, şi că vrea să ne vedem într-o chestiune foarte importantă pentru ea. Am mers cu metroul de mi-a venit rău, până pe la Apărătorii Patriei. Am găsit blocul, am urcat pe scări în putoarea ghenelor revărsate, am intrat într-o garsonieră care duhnea intens a tocană şi am pupat-o pe Irina, care avea acelaşi miros pe obraji şi în păr. Purta un capot cu floricele. N-am vrut să mănânc, trebuia să-mi rezolv problema. Cu un fel de aer prost jucat de femeie fatală pe faţă, a pus un prosop pe pat şi s-a-ntins cu fundul pe el. M-am lungit şi eu lângă ea. Surpriza cea mare, atent premeditată, era că n-avea chiloţi pe dedesubt... După ceva caznă eram bărbat, dar în locul fericirii şi uşurării pe care mi le închipuisem nu simţeam decât o scârbă intensă de la mirosul de tocană, ciudă că terminasem din prima clipă şi mai ales dezgust pentru tot ce ţinea de acea după-amiază, pentru femeia dizgraţioasă şi duhnitoare de lângă mine, pentru garsoniera cu pereţii strâmbi, până şi pentru cerul de amurg transpirând prin perdeaua de la geam. Nu mă puteam gândi decât să plec mai repede de-acolo şi să n-o mai văd niciodată pe Irina. Ea dispăruse la veceu pentru chestii intime şi s-a-ntors, mare, ţâţoasă, cu mult păr pubian (îmi imaginasem femeile cu totul altfel), cu şolduri musculoase, în aerul cenuşiu al camerei. Şi-a pus halatul şi şi-a aprins o ţigară. "
― Mircea Cărtărescu , De ce iubim femeile
22 " Oamenii au uitat cu totul că li s-a făcut un darcopleşitor: cel de a exista în minunea lumii, de a fi vii,133de a fi conştienţi de sine. Ei nu-şi mai pun niciodatăîntrebări ca: de fapt, cine sunt eu? Ce rost am pe lume?Oare mi s-a dat minunea că pot vedea şi auzi doar ca săfiu şofer de autobuz sau să fac reclame? Oare n-am sămor fără să fi făcut nimic pe lumea asta ? "
23 " Oamenii au uitat cu totul că li s-a făcut un darcopleşitor: cel de a exista în minunea lumii, de a fi vii,de a fi conştienţi de sine. Ei nu-şi mai pun niciodatăîntrebări ca: de fapt, cine sunt eu? Ce rost am pe lume?Oare mi s-a dat minunea că pot vedea şi auzi doar ca săfiu şofer de autobuz sau să fac reclame? Oare n-am sămor fără să fi făcut nimic pe lumea asta ? "
