1
" Din cîte am observat, lumea din jur, omenirea, ca să spun vorbă mare, umanitatea (și în sens colectiv, dar și în sens distributiv) urăsc din răsputeri buna dispoziție. Nu voi pricepe niciodată de ce.... Am constatat (și constat zi de zi și clipă de clipă) că numita omenire scormonește, caută, dorește, vrea din tot sufletul și din toată inima și cu toate puterile să se simtă cît mai rău. Vrea să geamă sinistru. Să sufere. Să dispere pe culmi ca E.M. Cioran. Vorba unui hîtru: dacă nu se simte rău, nu se simte bine. "
― Valeriu Gherghel , Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?
2
" Sigur, intuiţia morţii proprii (care este un
fapt tîrziu, o descoperire uimită, cum de nu
mi‑am dat seama ?) produce în minţile noastre măcar o tresărire : „Aha, peste x ani, sau peste x zile, sau peste un ceas, sau peste un minut, sau peste o secundă, sau chiar acum, nu voi mai fi, iar acest univers indiferent, care n‑a constatat niciodată prezenţa mea în cuprinsul lui, nu‑mi va constata nici absenţa. Asta este !”.
Dar, de obicei, intuiţia cu pricina nu devine o obsesie, nu cădem în nevroza aşteptării, dimpotrivă, trăim ca şi cum nu vom muri niciodată şi nu ne gîndim clipă de clipă la sfîrşit, cum cerea stăruitor acelaşi Lucius Annaeus Seneca, într‑un „exerciţiu spiritual”. "
― Valeriu Gherghel , Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?
8
" Aceasta era (și mai este) regula. Poeții au bărbi înfoiate, plete în valuri, prozatorii au chelie (de-o pildă Dostoievski, Flaubert, Musil, Saramago, Rushdie, nu știu dacă ați observat. (...)poeții sînt eficienți, prozatorii placizi. Poeții sînt lirici, prozatorii cît se poate de prozaici. Poeții sînt medievali, prozatorii burghezi. Poeții buni suferă de nevropatie anxioasă, de tuberculoză, prozatorii de reumatism, artrită, gută și hemoroizi. "
― Valeriu Gherghel , Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?
