21
" State philosophy reposes on a double identity: of the thinking subject, and of the concepts it creates and to which it lends its own presumed attributes of sameness and constancy. The subjects, its concepts, and also the objects in the world to which the concepts are applied have a shared, internal essence: the self-resemblance at the basis of identity. Representational thought is analogical; its concern is to establish a correspondence between these symmetrically structured domains. The faculty of judgment is the policeman of analogy, assuring that each of these terms is honestly itself, and that the proper correspondences obtain. In thought its end is truth, in action justice. The weapons it wields in their pursuit are limitive distribution (the determination of the exclusive set of properties possessed by each term in contradistinction to the others: logos, law) and hierarchical ranking (the measurement of the degree of perfection of a term’s self-resemblance in relation to a supreme standard, man, god, or gold: value, morality). The modus operandi is negation: x = x = not y. Identity, resemblance, truth, justice, and negation. The rational foundation for order. The established order, of course: philosophers have traditionally been employees of the State. The collusion between philosophy and the State was most explicitly enacted in the first decade of the nineteenth century with the foundation of the University of Berlin, which was to become the model of higher learning throughout Europe and in the United States. The goal laid out for it by Wilhelm von Humboldt (based on proposals by Fichte and Schleiermacher) was the ‘spiritual and moral training of the nation,’ to be achieved by ‘deriving everything from an original principle’ (truth), by ‘relating everything to an ideal’ (justice), and by ‘unifying this principle and this ideal to a single Idea’ (the State). The end product would be ‘a fully legitimated subject of knowledge and society’ – each mind an analogously organized mini-State morally unified in the supermind of the State. More insidious than the well-known practical cooperation between university and government (the burgeoning military funding of research) is its philosophical role in the propagation of the form of representational thinking itself, that ‘properly spiritual absolute State’ endlessly reproduced and disseminated at every level of the social fabric. "
― Gilles Deleuze , A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia
22
" What does it mean to love somebody? It is always to seize that person in a mass, extract him or her from a group, however small, in which he or she participates, whether it be through the family only or through something else; then to find that person's own packs, the multiplicities he or she encloses within himself or herself which may be of an entirely different nature. To join them to mine, to make them penetrate mine, and for me to penetrate the other person's. Heavenly nuptials, multiplicities of multiplicities. Every love is an exercise in depersonalization on a body without organs yet to be formed, and it is at the highest point of this depersonalization that some- one can be named, receives his or her family name or first name, acquires the most intense discernibility in the instantaneous apprehension of the multiplicities belonging to him or her, and to which he or she belongs. A pack of freckles on a face, a pack of boys speaking through the voice of a woman, a clutch of girls in Charlus's voice, a horde of wolves in somebody's throat, a multiplicity of anuses in the anus, mouth, or eye one is intent upon. We each go through so many bodies in each other. "
― Gilles Deleuze , A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia
29
" Ce înseamnă a iubi pe cineva? A-l desprinde întotdeauna dintr-o masă, a-l extrage dintr-un grup, chiar și restrâns, din care face parte fie și doar prin intermediul familiei sau prin altceva; și apoi a căuta să afli care sunt propriile lui haite, mulțimile pe care le conține în el însuși și care sunt, poate, de o cu totul altă natură. A le uni cu ale tale, a le face să pătrundă în ale tale și a pătrunde tu însuți în ale lui. Celeste nunți, mulțimi de mulțimi. Nu există iubire care să nu fie un exercițiu de depersonalizare pe un corp fără organe ce se cere creat; și doar în punctul cel mai înalt al acestei depersonalizări poate cineva să fie numit, își primește numele sau prenumele, își dobândește discernabilitatea cea mai intensă prin surprinderea instantanee a multiplilor care îi aparțin și cărora le aparține. ... sfârșitul iubirii îl restituie indiscernabilului. (Gilles Deleuze et Félix Guattari) "
― Gilles Deleuze , A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia
30
" ... Cât despre liniile de fugă, ele nu constau niciodată în a fugi de lume, ci, mai degrabă, în a face lumea să fugă, să scape, să plesnească... și nu există sistem social care să nu scape pe la toate capetele sale, chiar dacă segmentele lui nu încetează să se întărească, să devină din ce în ce mai dure pentru a colmata liniile de fugă. Nimic imaginar sau simbolic într-o linie de fugă. Nimic mai activ decât o linie de fugă, la animal și la om. ... În fiecare moment, ce anume scapă, fuge într-o societate? Tocmai pe liniile de fugă se inventează noi arme, pentru a le opune marilor arme de stat... frecvent... un grup, un individ funcționează el însuși ca o linie de fugă; o creează mai curând decât o urmează, este mai curând el însuși arma vie pe care o meșterește decât o ia de la alții. Liniile de fugă sunt realități; și sunt extrem de periculoase pentru societăți, chiar dacă acestea nu pot să se lipsească de ele și uneori chiar le menajează. (Gilles Deleuze et Félix Guattari) "
― Gilles Deleuze , A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia
31
" Marile descoperiri din interiorul creștinătății, descoperirea de noi pământuri și de noi continente, de câte trădări n-au fost ele însoțite: linii de deteritorializare prin care mici grupuri trădează absolut totul, pe tovarășii lor, pe rege, pe băștinași, pe exploratorul vecin, în speranța nebunească de a pune, împreună cu o femeie din familia lor, bazele unei rase în sfârșit pure, prin care totul să poată fi luat, în sfârșit, de la zero. (Gilles Deleuze si Felix Guattari) "
― Gilles Deleuze , A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia
32
" ... Cât despre liniile de fugă , ele nu constau niciodată în a fugi de lume, ci, mai degrabă, în a face lumea să fugă, să scape, să plesnească... și nu există sistem social care să nu scape pe la toate capetele sale, chiar dacă segmentele lui nu încetează să se întărească, să devină din ce în ce mai dure pentru a colmata liniile de fugă. Nimic imaginar sau simbolic într-o linie de fugă. Nimic mai activ decât o linie de fugă, la animal și la om. ... În fiecare moment, ce anume scapă, fuge într-o societate? Tocmai pe liniile de fugă se inventează noi arme, pentru a le opune marilor arme de stat... frecvent... un grup, un individ funcționează el însuși ca o linie de fugă; o creează mai curând decât o urmează, este mai curând el însuși arma vie pe care o meșterește decât o ia de la alții. Liniile de fugă sunt realități; și sunt extrem de periculoase pentru societăți, chiar dacă acestea nu pot să se lipsească de ele și uneori chiar le menajează. "
― Gilles Deleuze , A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia
37
" Cum spune Virilio, războiul nu apare câtuși de puțin când omul aplică omului raportul de vânător pe care îl avea cu animalul, ci, din contră, atunci când captează forța animalului vânat pentru a intra cu omul într-un cu totul alt raport, care e cel de război (inamic, nu pradă).Nu e deci de mirare că mașina de război este invenția nomazilor crescători de animale: creșterea și dresarea animalelor nu se confundă nici cu vânătoarea primitivă, nici cu domesticirea sedentară, ci reprezintă, tocmai, descoperirea unui sistem proiector și proiectil. ...’ În încălecare, se conservă energia cinetică, viteza calului, nu proteinele (motorul, nu carnea). Pe când la vânătoare, vânătorul urmărea să oprească mișcarea animalului sălbatic printr-o ucidere sistematică, crescătorul începe să o conserve și, prin intermediul dresajului, cel care încalecă animalul se asociază acestei mișcări, orientând-o și provocându-i accelerarea. "
― Gilles Deleuze , A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia