" De aici incolo incepe un alt capitol. Transparenta insa e inca prezenta. Ce inveti, ca imigrant, e sa traiesti cu ea. Bucati din tine traiesc inca acolo de unde ai plecat. Niciun job, nicio relatie, nicio poezie in cafenea nu te va reumple destul cat sa fii plin. Iar asta nu e deloc rau. Mereu trebuie sa lasi loc de necunoscut, sa ai un grad de fragilitate care sa te faca real, puternic, prezent. Un cub cu un colt sfaramat, cum zicea Nichita. Dar s-a scris vreodata o poezie despre un cub perfect? Imperfectiunea, lipsa, nevoia e necesara sa te impinga mereu, singur, mai departe, in vreme ce te bucuri de necunoscut ca un copil pe-un balansoar scartaind. "

― Silvia Marinescu , Barem identitar. Prejudecăți colective, realități personale