QUOTE : Intru o dată sau de două ori pe an în câte-o criză devastatoare de paranoia (nimeni nu mă iubește, toți sunt împotriva mea, toți așteaptă să fac un pas greșit ca să mă sfâșie), de depresie adâncă sau de nemulțumire totală. Dar, și în groapa cea mai adâncă, îmi păstrez încrederea în propria mea minte și știu că nu trebuie, în acele momente, să fac altceva decât să aștept să-mi treacă. Nu mă văd bând "ca să-mi înec necazul". N-am făcut-o nici când eram un puști, poet total anti-boem, n-o fac nici acum. Nu-mi place să beau decât cu prietenii, când ne vedem în câte-o seară. Nici nu sunt destul de aventuros pentru alte experiențe (am trăit tot ce se poate trăi, și chiar ce nu se poate, în spațiul protector al imaginației)