" Fiindcă-n toate fantasmele mele trăieşte marea, care-mi inundă craniul şi se revarsă din el ca vinul ce se varsă peste buza unui potir. Iar la mare nu fac dragoste decât o singură dată, de obicei în ultima noapte, cu o femeie pe care-abia o cunosc, mereu alta şi de fapt întotdeauna aceeaşi, pentru că ea pentru mine este doar marea. Este esenţa acelor zile de nisip şi de sare, de statui de bronz lungite pe plajă ca pe un capac nesfârşit de sarcofag etrusc, de efectele de lentilă, violete şi irizate, ale soarelui triumfător. E promiscuitatea totală, anonimă şi insuportabil de dulce, marea sărată şi umedă şi senzuală din care toţi am ieşit. "

― Mircea Cărtărescu