QUOTE : — Bunicule, unde mă duci?<br />— Acolo unde mă odihnesc şi eu şi unde se odihnesc toţi ai noştri, din moşi-strămoşi, acolo unde nu este nici bucurie, nici întristare... Mi-am adus aminte de voi... Cum vă chinuiţi. Şi-am venit să te iau cu mine, cel puţin pe tine. Să te scap de necazuri. Cînd am închis ochii şi voi mi-aţi încrucişat mîinile pe piept, te-am lăsat băieţandru... Erai ca un măr înflorit, nepoate Tudore... Şi-acum te-am găsit cu părul înspicat, cu spinarea adusă, cu faţa plină de brăzdături...<br />— Du-mă înapoi pe pămînt, bunicule... Am zece copii. Cine să mi-i crească?<br />Povestindu-ne visul, lăcrima tata. Lăcrima mama. Lăcrimau surorile... Lacrimi limpezi lăcrimau. Căci sufletul tulbure şi trupul chinuit limpezi lacrimi varsă în lume, în lumină, prin lumina ochilor trişti...<br />Eu mi-am muşcat limba şi fălcile, pînă am simţit în gură gustul sîngelui, sărat şi neplăcut, pe care îl cunoşteam. Şi n-am lăcrimat... S-au întors înăuntrul meu lacrimile. Le-am simţit picurîndu-mi pe inimă, în inimă... Picături de otravă... Se adunau lîngă altele, lîngă multele neplînse afară. Adunaţi-vă, îmi spuneam în gînd, picături de otravă... Cîndva vă voi da celor din pricina cărora suferim şi plîngem.