24
" Plaja însăşi era găurită, răscolită, scobită în şanţuri, tranşee şi castele... O imensă clamoare se ridica de pe întinderea ei, amestecată cu ţipetele disperate ale negustorilor de mingi şi bomboane. Din toate colţurile, din toate cabinele se revărsau într-o scurgere nestăvilită, pâraie de hârtii mototolite, râuri pline de ziare vechi, hârtii şi cutii goale, şi iar hârtii, un ocean de murdărie lângă oceanul cu valuri. "
― Max Blecher , Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată
25
" Vedeam bine oamenii din jurul meu,vedeam bine inutilitatea și plictiseala cu care își consumau viața,fetele tinere în grădină râzând stupid,negustorii cu privirile șirete și plină de importanță;necesitatea actoricească a tatălui meu de a-și juca rolul de tată;oboseala cruntă a cerșetorilor adormiți în unghere murdare;toate acestea se confundau într-un aspect general și banal,ca și cum lumea,așa cum era,aștepta de mult în mine,construită în forma ei definitivă,și eu,în fiecare zi,nu făceam alta decât să-i verific conținutul învechit în mine. "
― Max Blecher
30
" Nu înțeleg nimic din ceea ce se petrece în jurul meu și continui "cad" în viață printre întâmplări și decoruri,printre clipe și oameni,printre culori și muzici,tot mai vertiginos,secundă cu secundă,tot mai profund,fără sens,ca într-un puț cu pereții zugrăviți cu fapte și oameni,în care căderea mea nu este decât o simplă trecere și o simplă traiectorie în vid,constituind totuși ceea ce e bizar și fără justificare s-ar putea numi "a-mi trăi viața proprie... "
― Max Blecher , Vizuina luminată
35
" ...encontrei num livro de anatomia a fotografia de um modelo de cera do interior da orelha. Todos os canais, seios e buracos eram de matéria plena, formando sua imagem positiva.[...] ...o mundo poderia existir numa realidade mais verdadeira, numa estrutura positiva das suas cavernas, de maneira que tudo o que é furado se tornasse cheio, e os relevos atuais se transformassem em vácuos de forma idêntica, sem qualquer conteúdo, como aqueles fósseis delicados e bizarros que reproduzem na pedra os vestígios de uma conha ou de uma folha macerada ao longo das eras, deixando apenas profundamente esculpidas as impressões delicadas de seu contorno. Num mundo como esse, as pessoas cessariam de ser excrescências multicoloridas e carnosas, cheias de órgãos complexos e putrescíveis, tornando-se vácuos puros [...].Essa era, aliás, a sensação...que eu tinha...sempre que...despertava em meio a um terrível isolamento, como se as pessoas e casas ao redor se amalgamassem numa massa compacta e uniforme de uma única matéria, na qual eu existia como simples vácuo sem finalidade, locomovendo-me para lá e para cá. "
― Max Blecher , Întâmplări în irealitatea imediată