Home > Author > Gheorghe Crăciun
1 " Îmbătrânea vizibil, dar nu se sătura de căutat. Ştia, era convinsă că dincolo de plăcerile tuturor se află o altă plăcere, numai a ei. Ştia că adevărul ascunde sub coajă sâmburii lui de adevăr, că în voinţă e prizonieră dorinţa, că în instinct se zbate talazul de viscere al cărnii, că în rărunchii ei doarme un animal fioros care se autodevorează. "
― Gheorghe Crăciun , Pupa russa
2 " Apoi, într-o zi, când ea crescuse mai mare şi cuvântul acela urât din înjurăturile băieţilor n-o mai speria ca altădată de câte ori îl vedea scris pe vreun gard, Leontina a descoperit că şi tăietura ascunsă între picioare era o cale prin care se putea intra în trupul ei până în miezul fiinţei. Ce era acolo, în acest miez, sau mai precis cine era acolo, ce animal preistoric, ce creatură oarbă şi nesătulă, cu bot umed de cârtiţă şi gâtlej de rechin? Va încerca toată viaţa să-şi răspundă la întrebarea asta şi nu va reuşi. "
3 " Voia mai mult, altceva, o beţie adevărată, o prăpastie adevărată, nu un simplu orgasm. Ea nu voia expediente, plăceri scurte şi ieftine, ea voia totul. Totul. "
4 " Or, femeia nu poate decât să se deschidă şi să primească... E ceva împotriva legilor firii, înţelegi tu?... E o adevărată tragedie... Existenţa nu e doar un fenomen de înghiţire a lumii, ci şi un fenomen de asimilare... Noi trăim ca să mâncăm lumea şi ceea ce mâncăm se face una cu noi, nu se mai întoarce afară, sau se întoarce, da, intri în budă şi se întoarce, dar asta nu contează... Ce vreau să spun e că sexualitatea femeii constă într-o permanentă frustrare şi că frustrarea asta cuprinde tot, pielea, părul, ochii, unghiile, oasele... N-ai observat că femeile îmbătrânesc mai repede decât bărbaţii? Când o primeşti în tine şi apoi eşti obligată s-o dai afară e ca şi cum existenţa ţi-ar da cu tifla... "
5 " Ea nu stia că sufletul e un fel de cavernă ce se deschide instantaneu în plamân sau în inimă, în creier sau în talpa piciorului tău care o fractiune de secundă a avut fericirea să-si reamintească exact iarba înrourată a unui câmp din copilărie."(Gheorghe Crăciun - Femei albastre) "
― Gheorghe Crăciun
6 " Până şi adolescenţii lingavi şi cu coşuri pe faţă voiau acelaşi lucru, până şi poştaşii, şoferii, gunoierii, băgătorii de seamă, şefii de sindicat, portarii şi securiştii, secretarii şi conţopiştii. Toţi voiau s-o atingă, toţi voiau să-şi pună mâinile pe ea, să-şi lipească degetele lor murdare de pielea ei de fildeş şi stearină. Toţi visau în secret să se apropie de coapsele ei imposibile, să-i sfâşie rochia, linge-urile, aura energetică şi să-i frământe carnea. Toţi bărbaţii o devorau din ochi, toţi aveau priviri lubrice, de fiară domesticită, toţi se gândeau la aceeaşi şi aceeaşi minune dintre coapsele ei. "
7 " Scrisul e o foame de lume și de mine. "
― Gheorghe Crăciun , Mecanica Fluidului
8 " O, tu, crăpătură tragică dintre picioare, o, tu, crăpătură adâncă, tu de toate ai parte şi peste toate treci! Singură tu eşti în veci. "
9 " Pentru că doctorul Darvari nu te-ar strânge de gât.Nu ţi-ar băga mâna între picioare.Nu ţi-ar tăia pielea cu lama şi nu te-ar arunca de la etaj.El nici măcar nu ţi-ar putea sfâşia carnea cu unghiile pentru că n-are unghii de fiară.El nu vrea sângele tău.Nu vrea ghemul de nervi al plexului tău solar.Nu vrea nimic.N-are cuţit, n-are pistol, n-are ascunsă în pumn o sârmă subţire de oţel.Te priveşte şi psihicul lui e mai tare decât privirea lui.Iată de ce e un monstru.Ai prefera de o mie de ori ca el să fie violent şi vulgar.Dar el nu,Nu-ţi pune mâna.Nu-ţi bagă piciorul între.Nu te apucă de păr.Nu-ţi smulge bluza.Nu-ţi rupe fusta ca să.Nu-ţi retează sfârcurile ca nişte muguri de floare aruncaţi să plutească în vasul extraplat cu cerneală albastră.Profesorul şi doctorul Hristu Darvari nu vrea nimic. El te înghite bucată cu bucată, vrăjit de zumzetul electric al dorinţei, înconjurat de flăcările moi ale biocurenţilor, încremenit în aerul galben, rece şi transparent. "
