1
" Trecutul e scris cu cerneala simpatica. Ai nevoie de caldura ca sa-i vezi literele reconturate, dupa ce multa vreme au stat ascunse ca si cum n-ar fi fost. Trebuie sa-i apropii coala alba si intinsa de o flacara sau sa sufli abur din propria gura peste el, pentru ca invizibilul sa se transforme in vizibil si, incetul cu incetul, in fraze cu sens. Desi, de cele mai multe ori, cateva cuvinte esentiale raman sterse, albe, loc gol si taina nedezlegata, cufundate pentru totdeauna in apele nemiscate ale timpului in care inotam. Ale timpului in care ne inecam. "
― Ioana Pârvulescu , Inocenții
7
" Braşovul e un oraş cu clopote. Le recunoşti glasul şi timbrul, aşa cum recunoşti glasul de om. Dacă stai, vara, cu ferestrele deschise, le poţi distinge pe toate, încă de la şase dimineaţa, când se pornesc prima oară. De la noi de-acasă le auzeam cel mai bine pe cele de la biserica Sfântu Ioan, de lângă fosta casă a familiei Hahner, acum dărâmată. Astea, apropiate, porneau primele, cu entuziasm, îşi legănau glasurile rotunde în aer, încoace şi-ncolo, vreo două minute, apoi se retopeau în tăcere. Între timp le secondau cele de pe Strada 7 Noiembrie, şi care se auzeau foarte puternic din mansarda Maiei, tot de pe strada noastră. Aveau glasuri mai bubuite, mai oţelite, mai vibrante. Era ca şi cum un cor suav de copii e întărit de unul de oameni mari. Între timp porneau şi alte clopote, abia murmurate, dar atât de departe, că nici nu ştiai de unde vin. Oricum, până la moartea lui tata, nu mi-a păsat de clopote. Nu le vedeam, nu le auzeam, făceau parte din oraşul în care mă născusem şi din mine, la fel ca Tâmpa, la fel ca Biserica Neagră sau Strada Lungă sau strada şi casa noastră. Nici pe ele nu le vedeam şi nu le auzeam de obicei, aşa cum nu vezi şi nu-ţi auzi ficatul, inima, plămânii sau sângele. De la un moment dat am început să aud sunetul clopotelor, cu îţi auzi inima când te sperii, am început să îl văd, cum îţi vezi, când te tai, sângele nevăzut. "
― Ioana Pârvulescu , Inocenții
9
" Ce-i drept, formulele magice sunt mult mai banale şi chiar nu cred că-i cazul să vi le spun. Uneori e vorba de un cuvânt, două, alteori de o atingere care vă curentează, cred că v-aţi curentat şi voi măcar o dată, sau de o privire mai puternică, orice, orice poate să te arunce, uneori pe viaţă, în puterea cuiva. Nu trebuie să vă grăbiţi cu asta, când vine, vine… Din cauza asta copiii, cu totul imuni la vrajă şi la formulele magice de tip dragoste, sunt atât de fericiţi, chiar dacă, aş spune eu, încă neterminaţi. "
― Ioana Pârvulescu , Inocenții
10
" Trecutul e scris cu cerneală simpatică. Ai nevoie de căldură ca să-i vezi literele neconturate, după ce multă vreme au stat ascunse ca şi cum n-ar fi fost. Trebuie să-i apropii coala albă şi întinsă de o flacără sau să sufli abur din propria gură peste el, pentru ca invizibilul să se transforme în vizibil şi, încetul cu încetul, în fraze cu sens. Deşi, de cele mai multe ori, câteva cuvinte esenţiale rămân şterse, albe, loc gol şi taină nedezlegată, cufundate pentru totdeauna în apele nemişcate ale timpului în care înotăm. Ale timpului în care ne înecăm. "
― Ioana Pârvulescu , Inocenții
