Home > Work > Cartea amăgirilor
61 " Numai în muzică şi în iubire există bucuria de a muri, străfulgerarea de voluptate când simţi că mori deoarece nu mai poţi suporta vibraţiile interne. Şi te bucură gândul unei morţi subite, care te-ar scuti să mai supravieţuieşti acelor momente. Bucuria de a muri, care n-are nici o legătură cu ideea şi conştiinţa obsedantă a morţii, se naşte în marile experienţe de unicitate, când simţi perfect cum acea stare nu se va mai reîntoarce niciodată. În muzică şi-n iubire sunt numai senzaţii unice; cu toată fiinţa îţi dai seama că ele nu se vor mai putea reîntoarce şi regreţi din tot sufletul viaţa cu fiecare zi la care vei reveni după ele. Ce voluptate admirabilă este aceea care se naşte la gândul că ai putea muri în asemenea clipe, că prin acest fapt n-ai pierdut clipa. Căci este o pierdere infinit mai mare, în reîntoarcerea la existenţa zilnică după asemenea clipe, decât stingerea definitivă. Regretul de a nu muri în culmile stării muzicale şi ale celei erotice ne învaţă cât avem de pierdut trăind. "
― Emil M. Cioran , Cartea amăgirilor
62 " Nu se poate atenua şi nici nu se poate înfrânge suferinţa prin concentrare intelectuală. Cum o să te poţi concentra asupra unei probleme impersonale, când suferinţa te cheamă în fiecare clipă la actualitatea ta personală, la existenţa ta concretă şi individuală? Nu există o salvare prin gând. Şi nu există, şi din motivul că îţi pare inutil să te gândeşti la orice altceva decât la suferinţa ta, pe care gândul numai ţi-o adânceşte, ajungând la esenţa suferinţei. Aceia care susţin că s-au eliberat de chinuri prin preocupări obiective n-au cunoscut durerea adevărată, ci numai nişte trecătoare nelinişti spirituale, care n-au avut nicio adâncime şi nicio bază organică. Toate incertitudinile legate de vârstă, care dau individului o senzaţie de nelinişte provizorie, n-au nicio valoare. Totul este să ai sentimentul ireparabilului în esenţa şi pe întreaga sferă a vieţii tale. Gândul limpezeşte alte gânduri, dar nu limpezeşte suferinţele. Căci pentru aceasta nu există explicaţii; sau dacă există, ele nu dovedesc nimic şi nu le fac cu nimic mai suportabile. Filozofia este expresia neliniştii oamenilor impersonali. De aceea ea oferă atât de puţin pentru înţelegerea trăirilor totale, dramatice şi ultime. Pentru cei care, fără să vrea, au depăşit viaţa, filozofia e prea puţin. Niciun gând n-a suprimat o durere şi nicio idee n-a alungat frica de moarte. De aceea, lasă gandurile şi începe teroarea împotriva ta însuţi, cu furie şi cu o exaltare disperată. Căci ideile n-au salvat şi nici n-au pră-buşit pe nimeni. Din centrul fiinţei tale, din zona din care eşti iresponsabil, fiindcă e prea adâncă, izbucneşte într-o explozie feroce, scoate atâta energie din intunericul tău încât să nu mai rămână decât lumină. Şi în demonia aceasta, să se nască în tine mândria de-a nu mai avea idei, ci numai clocot, obsesii şi nebunie. Să fii atât de frenetic, încât vorbele tale să ardă, şi expresiile tale să fie atât de limpezi, încât să semene transparenţei arzătoare a lacrimilor. Aruncă peste neliniştea ta teroarea ta şi fă ca în acest fel totul să tremure într-un apocalips intern, zguduitor şi dramatic. Aducându-ţi întreg organismul la un nivel atât de ridicat şi la o vibraţie atât de mare, ritmul intens şi accelerat înghite durerea în încordările lui, o topeşte şi o integrează în evoluţiile lui, astfel că o mare nebunie ne scapă temporar de o mare durere. Lumea nu s-a convins nici acum că nu există decât metode brutale de luptă împotriva durerii, că în acest domeniu este necesar un radicalism dus până la bestialitate. Dar oare suferinţa nu este un fapt bestial? Suferinţele sunt inadmisibile, şi cu toate acestea sunt legate de viaţă mai mult decât bucuriile. Cine are regretul unei purităţi vitale nu poate să nu se sperie de aceste pete care sunt suferinţele şi care se întind pe sfera vieţii pentru a o întuneca. "
63 " A privi moartea în sine, detaşată de viaţă, este a-ţi rata atât viaţa, cât şi moartea. Sentimentul interior al morţii numai atunci e fecund, când prin el putem da o adâncime actelor vieţii. Aceasta îşi pierde puritatea şi farmecul prin această relaţie; dar câştigă infinit în adâncime. Extazul pur al morţii duce fatal la o paralizare a întregii fiinţe. Numai când din obsesia morţii putem scoate scântei, numai atunci putem transfigura viaţa. "
64 " Refuzul mântuirii pleacă dintr-o iubire secretă a tragediei.Este,ca şi cum,odată mântuiţi,ne-ar fi frică să nu fim aruncaţi la coş de divinitate şi am prefera o rătăcire pentru a ne împlini un orgoliu absolut. "
65 " Mă întreb: când vor înceta oamenii să se întrebe? Când vor renunţa definitiv la teorie şi la mister? Ceea ce este îmi pare a fi neutru aparenţei şi esenţei. Neesenţialul a fost totdeauna definit în opoziţie cu moartea. Toţi gânditorii, cu voia sau fără voia lor, au asimilat esenţa morţii. Aparenţele au constituit în ochii lor tot ceea ce vrea să se facă independent de moarte. Ultimul gând al fiecărui om desfigurează viaţa în iluzie.De câte ori separi lumea în aparenţe şi esenţe, te declari implicit împotriva vieţii. Din orice gen de gândire, ea n-are decât ce pierde. Prejudecata esenţialului este cultul morţii. Când vom distruge categoriile gândirii şi ne vom ataşa lumii printr-un mod cu totul altul, numai atunci vom putea sfărâma acest cult şi această prejudecată. Aparenţe — esenţe, este o dualitate catastrofală. Întâia diferenţiere făcută în lume a fost un atentat de care nu trebuie făcut numai spiritul responsabil. Îmi pare că tot procesul viitor al umanităţii nu va fi decât o recâştigare a amăgirilor. "
66 " Când mă gândesc ce puţin am de învăţat de la marii filozofi! Niciodată n-am avut nevoie de Kant, de Descartes sau de Aristotel, care n-au gândit decât pentru orele noastre sigure, pentru îndoielile noastre permise. Dar m-am oprit la Iov cu pietatea unui strănepot. "
67 " Refuzul divin al pământului pleacă dintr-o nemângâiere sfâşietoare, pe care o putem îndulci cu o acceptare disperată a lumii. Din moment ce-mi este interzisă gloria cerească, trebuie să-mi fie indiferent că aici, jos, voi ajunge ministru sau paznic de bordel. "
68 " Iubirea este o fugă de adevăr.Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul.Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim,când am devenit lucizi,clari,seci şi goi.Şi în iubire nu putem cunoaşte,fiindcă persoana ce o iubim actualizează,numai,un potenţial lăuntric de iubire.Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi.Pentru aceasta iubim.Iubesc iubirea din mine,iubesc iubirea mea. "
69 " Cine a acceptat marile poveri ale vieţii iubeşte mai mult tragedia,decât transifgurarea.Teama de monotonia clipelor sublime este mai mare decât teama de prăbuşire.Există multă bucurie în nelinişte şi multă voluptate în suferinţă,din moment ce omului îi poate fi teamă de orice mântuire ca de o mântuire înainte de vreme. "
70 " Este imposibil să învingi un fond ascuns şi intim,sursa originară a nesfârşitelor întristări.În acest fond de tristeţe,nu pot vedea altceva decât tristeţea de afi,care este adevărata tristeţe metafizică. "