Home > Work > Cu tine capăt glas
1 " „Într-o zi, căutându-te cu ardoare ca pentru prima oară,am te găsesc într-o prăpastie cu toate versurile tale –bolnav, beat, bătut, fumându-ţi propria viaţăprobabil fascinat de ideea că mângâi moliiși se vor transforma în fluturi pentru viitoarele prințese.Azi nu se mai contopesc poezii cu ochi orbi,nu o să aduci bani în casă cu ele,nu o să mă mai cucerești recitându-mi,iar dacă ai impresia că o să le cânte cinevape o scenă la cine știe ce concert jalnic,ești doar un visător avid în vid, opreşte-te din scris odată!Pentru ce faci asta?eşti prins în propria ta lume,pus pe gânduri rele aşternute în rânduri grele, bag de seamăşi totuși, pari atât de liniştit.Ce te inspiră pe tine,o frunză veştedă, două frunze, dragostea?Ai spune cocoțat pe vreo mănăstire,că eşti mai bogat decât ce se află sub tălpile tale,chiar dacă mulțimea te-ar cataloga drept un dus cu pluta,sărac şi indiferent la propria soartă”.Am luat-o în brațe,i-am sărutat ardoarea frunții și i-am șoptit:„—Pășești pe urmele mele care se îndreaptă spre tărâmurifără de legi și credințe, iar asta nu e bine;căci eu fusesem condamnat să scriu.Rup din mine, nesfântă născătoare de păcat,să ofer altora și nu aștept nimic în schimb,nici măcar moartea pe care mi-o prevestești poetic,deoarece nu mi-e datoare cu nimic.Fii tu fericită, îmi e de-ajuns… "
― , Cu tine capăt glas
2 " Ești pe plajă şi privești adâncul zării,Scoici purtate de călcâiul pământesc,Alge dansând singure pe fundul măriiNisipul fermecat, devenit grotescCerul ți-e oglinda, of, stele divine!Leagă pământul de-o noapte sărată,Ce începe şi n-ai vrea să se termine…Zburătoare, nu plângeți niciodată! "
