Home > Work > Pushkin House
1 " Omenirea era săracă și se hrănea muncind, fără să distrugă bogățiile naturii, stînd la porțile ei cu modestie și fără să se gîndească încă la jaf. Răbdînd de foame putea să hrănească acolo cîțiva prinți și preoți, nu erau prea mulți, și această “nedreptate” socială este neînsemnată, dacă ținem seama de faptul că această diferență era necesară pentru formarea culturii. ... Nici o egalitate nu va înălța catedrale și palate, nu le va picta, nu le va împodobi. ... Din îndestulare se năștea disponibilitatea, din disponibilitate – capacitatea de apreciere, iar din capacitatea de apreciere – nivelul de cultură. În nici un caz invers. Cultura are nevoie de o bază, de bogăție. Nu pentru a satisface cerințele artistului, ci pentru a avea cu adevărat căutare. Este prea tîrziu deja să înțelegem acest rol pasiv, aproape biologic al aristocrației, și atît de evident. Nimănui nu-i trece acum prin cap că un extravagant din fruntea unui mic principat se pricepea pesemne foarte bine la muzică, dacă Haydn sau Bach erau “angajați” la el. Că papa se pricepea la pictură dacă avea de ales între Michelangelo și Rafael. Totuși aceștia erau niște oameni luminați. ... Doar pe seama inegalității sociale s-a perpetuat sensul umanității și posibilitatea ei. "
― Andrei Bitov , Pushkin House
2 " ... capacitatea de adaptare a aristocrației s-a manifestat în capacitatea ei de a “nu discuta” și de a “sluji”. Discutau intelectualii – aristocrații au dovedit neașteptate disponibilități pentru muncă. Poate știuseră cîndva să se țină în șa și să sărute mîinile femeilor, dar nu trebuie să uităm niciodată că au reprezentat o clasă, că au avut un caracter de clasă. Filozofia, etica și morala lor le erau atribuite prin naștere, și dacă acestea aparțineau clasei lor, ei nu trebuiau să cheltuiască nici forțe spirituale, nici forțe fizice pentru a-și forma convingeri și principii ... Ei puteau să îndeplinească o funcție, să execute ordine, conducîndu-se după ideile cinstei și datoriei, fără să intre în conflict cu conștiința lor. Aceasta este capacitatea de care au dat ei dovadă. N-au acceptat nimic din schimbările survenite, dar au continuat să trăiască într-o lume schimbată, pentru a păstra măcar acele trăsături care le erau caracteristice, inerente structurii lor ... precum: cinstea, principialitatea, respectarea cuvîntului dat, noblețea, onoarea, curajul, dreptatea, stăpînirea de sine... Ei au pierdut totul, însă aceste trăsături ar fi dorit să le piardă în ultimul rînd: erau însăși natura lor. "
3 " unreality is a condition of life. "
4 " Oare timpul nu este, ca și teama, doar atitudinea noastră față de el? "
5 " ...simțea dezgust și lipsă de voință, hipnotismul acela al lingușirii care ... se manifestă ca un coșmar al conștiinței, ca o boală... Dar nu mai poți lovi cu piciorul cînd ți s-a lins cizma... "
6 " Se obișnuiește a considera aristocrația ca fiind fragilă, nepractică, neadaptată vieții, neputînd suporta lipsurile și greutățile, incapabilă să muncească. Cu toate acestea, în sensul cel mai bun, aristocrația reprezintă cea mai înaltă formă de adaptare și forma cea mai vitală. Pentru că tocmai cel care a avut totul este în stare să piardă totul, fără să se descurajeze; tocmai cel care posedă știe că a avea nu înseamnă totul. Cel care n-a avut nu poate să n-aibă, pentru că vrea să aibă. Adevăratul aristocrat nu vrea să aibă, ci are: e o realitate obiectivă. Pierzînd, el știe că a posedat ceea ce i se cuvenea indiscutabil. ... Pierzînd totul, el poate crede că nu-și pierde aristocrația, dacă salvează aceste calități. De aceea ei au și putut ... să uimească prin dîrzenia, răbdarea și demnitatea lor, adică tocmai prin capacitatea lor de adaptare, pentru că adevărata aristocrație reprezintă însăși capacitatea de a se lipsi de orice și de a se menține pînă la capăt. "
