3
" A fost odată Louis Armstrong, cântând la frumoasa lui trompetă în noroaiele din New Orleans. Înaintea lui fuseseră muzicienii trăsniţi care mărşăluiau la paradele oficiale şi transformau marşurile în ragtime. Pe urmă a apărut swingul şi Roy Elridge, viguros, viril, scoţând din trompetă valuri de forţă şi logică şi subtilitate - se apleca asupra ei cu ochi sclipitori şi cu un zâmbet minunat şi trimitea sunetele prin radio să legene lumea jazzului. Sosise apoi Charlie Parker, care copilărise doar cu maică-sa într-o căsuţă de lemn din Kansas City, unde cântase la saxofon alto printre buşteni, repetând în zile ploioase, mergând în oraş să-i vadă pe bătrânii interpreţi de swing Basie şi Benny Moten cu a lor Hot Lips Page şi celelalte, Charlie Parker plecând de acasă şi sosind în Harlem, întâlnindu-se cu nebunul de Thelonius Monk şi cu celălalt smintit, Gillespie, Charlie Parker la începuturile carierei sale, când cânta învârtindu-se în cerc. Puţin mai tânăr decât Lester Young, tot din K. C., un scrântit de geniu, sumbru, a cărui muzică acoperea toată istoria jazzului. Când îşi ţinea saxofonul în sus, în poziţie orizontală, scotea cel mai formidabil sunet. Pe urmă părul îi crescu şi deveni mai leneş şi saxul îi coborî mai jos, ajunse în sfârşit să-l ţină vertical, şi acum, când purta pantofi cu talpa groasă ca să nu mai simtă cărările tari ale vieţii, instrumentul îi zăcea rezemat de piept, iar el sufla lejer şi scotea fraze tot mai simple. Aceştia erau copiii bopului din noaptea americană. "
― , On the Road
6
" E così in America quando il sole tramonta e me ne sto seduto sul vecchio molo diroccato del fiume a guardare i lunghi cieli sopra il New Jersey e sento tutta quella terra nuda che si srotola in un’unica incredibile enorme massa fino alla costa occidentale, e a tutta quella strada che corre, e a tutta quella gente che sogna nella sua immensità, e so che a quell’ora nello Iowa i bambini stanno piangendo nella terra in cui si lasciano piangere i bambini, e che stanotte spunteranno le stelle, e non sapete che Dio è Winnie Pooh?, e che la stella della sera sta tramontando e spargendo le sue fioche scintille sulla prateria proprio prima dell’arrivo della notte fonda che benedice la terra, oscura tutti i fiumi, avvolge le vette e abbraccia le ultime spiagge, e che nessuno, nessuno sa cosa toccherà a nessun altro se non il desolato stillicidio della vecchiaia che avanza, allora penso a Dean Moriarty, penso perfino al vecchio Dean Moriarty padre che non abbiamo mai trovato, penso a Dean Moriarty. "
― , On the Road
7
" Out we jumped in the warm, mad night, hearing a wild tenorman's bawling horns across the way going, ee-YAH, ee-YAH, and hands clapping to the beat and folks yelling go, go, go. And far from escorting the girls into the place, Dean Moriarty was already racing across the street with his huge bandaged thumb in the air yelling, BLOW, MAN, BLOW! "
― , On the Road
14
" Las únicas personas que me interesan son los los locos, los que están locos por vivir, locos por hablar, locos por salvarse, los que lo desean todo a la vez, los que nunca bostezan ni hablan de lugares comunes, sino que arden, arden, arden como fuegos artificiales extraordinarios que explotan como arañas en las estrellas, y en el centro vemos estallar una luz azul, y todo el mundo dice «¡Uau!». "
― , On the Road
15
" Ele estava atingindo suas decisões taoístas de uma maneira simples e direta. - Qual é a sua estrada homem? - a estrada do místico, a estrada do louco, a estrada do arco-íris, a estrada dos peixes, qualquer estrada... Há sempre uma estrada em qualquer lugar, para qualquer pessoa, em qualquer circunstância. Como, onde, por quê? Concordamos gravemente, sob a chuva. - Merda, e temos que nos cuidar, Sal. Se você perde o pique, então não é mais um homem. "
― , On the Road
