2
" Рецепт души: вначале человеческая душа определяется тремя факторами —
наследственность, карма, свободный выбор. Как правило, сперва они представлены в следующей
пропорции: 25% наследственность; 25% карма; 50% свободный выбор.
Наследственность: в начале пути душа на четверть определяется качеством генов,
образованием, местом жизни и окружением, зависящими от родителей.
Карма: в начале пути душа на четверть определяется элементами, оставшимися от
предыдущей жизни, неосознанными желаниями, ошибками, ранами и т.д., которые все еще
тревожат ее подсознание.
Свободный выбор: в начале пути душа выбирает наполовину свободно то, что она делает,
без какого-либо влияния извне.
25%, 25%, 50% — таково соотношение в начале. С 50% свободного выбора человек может
впоследствии изменить этот рецепт. Он может освободиться от влияния наследственности,
избавившись в молодом возрасте от власти родителей. Или освободиться от своей кармы,
отказавшись обращать внимание на подсознательные пульсации. Наоборот, он может отказаться
от свободного выбора и стать игрушкой в руках родителей или своего подсознания.
Таким образом, круг замыкается. Высший парадокс: человек со свободным выбором может
отказаться от... свободного выбора. "
― Bernard Werber , L'Empire des anges
4
" Мазохизм. В основе мазохизма лежит страх болезненного события. Человек испытивает страх, поскольку не знает, когда наступит это испытание и насколько болезненным оно будет. Мазохист понял, что одним из средств борьбы со страхом является провокация пугающего события. Таким образом, он знает хотя бы, когда и как это произойдет. Вызывая сам это событие, мазохист думает, что руководит своей судьбой.
Чем больше боли причиняет себе мазохист, тем меньше он боится жизни. Ведь он знает, что другие не смогут причинить ему столько боли, сколько он причиняет сам себе. Ему больше нечего бояться, потому что он сам свой худщий враг.
Этот контроль над собой позволяет ему затем легче контролировать других.
Поэтому неудивитерльно, что большое число руководителей и вобще людей, обелеченных властью, в личной жизни проявляют более или менее выраженные мазохисткие наклонности.
Однако за все надо платить. В силу того что мазохист связывает понятие страдания с понятием управления своей судьбой, он становится антигедонистом. Он не хочет больше никаких удовольствий, он лишь ищет новые, все более жесткие и болезненные испытания. Это может превраититься в настоящий наркотик. "
― Bernard Werber , L'Empire des anges
5
" IDEOSFERĂ: Ideile sunt ca nişte fiinţe vii. Se nasc, cresc, proliferează, se confruntă cu alte idei şi în cele din urmă pier.
Şi dacă ideile, ca şi fiinţele vii, ar avea propria lor evoluţie? Şi dacă ideile s-ar selecta între ele ca să le elimine pe cele mai slabe şi să le reproducă pe cele mai puternice ca în darwinism? În lucrarea Hazard şi Necesitate, apărută în 1970, Jacques Monod a emis ipoteza că ideile ar putea avea o autonomie şi, ca şi fiinţele organice, ar fi capabile să se reproducă şi să se înmulţească.
În 1976, în Genă egoistă, Richard Dawkins pomeneşte conceptul de „ideosferă”.
Ideosfera ar fi pentru lumea ideilor ceea ce este biosfera pentru lumea fiinţelor vii.
Dawkins scrie: „Cînd plantezi o idee fertilă în mintea mea, îmi parazitezi literalmente creierul, transformîndu-l în vehicul pentru propagarea acestei idei”. Şi citează conceptul de Dumnezeu, o idee care s-a născut într-o zi şi a evoluat şi propagat continuu, preluată şi amplificată de parabole, scrieri, apoi muzică, artă, preoţii reproducînd-o şi interpretînd-o astfel încît să o adapteze spaţiului şi timpului în care trăiesc.
Dar ideile, mai mult decît fiinţele vii, suferă repede mutaţii. De exemplu, conceptul, ideea de comunism, născută în mintea lui Karl Marx, s-a răspîndit într-un timp foarte scurt în spaţiu pînă la a acoperi jumătate din lume. Ea a evoluat, a suferit mutaţii, ca în cele din urmă să se reducă, stăruind la un număr din ce în ce mai mic de persoane, ca o specie animală pe cale de dispariţie.
Dar, în acelaşi timp, a constrîns ideea de „capitalism” să sufere şi ea mutaţii.
Din lupta ideilor din ideosferă apare civilizaţia noastră.
Actualmente, computerele sunt pe cale să dea ideilor o accelerare a mutaţiei. Datorită Internetului, o idee se poate răspîndi mai repede în spaţiu şi timp, putînd să se confrunte mai rapid cu rivalii sau cu prădătorii ei.
E excelent pentru răspîndirea ideilor bune, dar şi pentru cele rele, căci în noţiunea de idee nu există noţiunea de „moral”.
De altfel, nici în biologie, evoluţia nu ascultă de nici un fel de morală. Iată de ce poate că ar trebui să reflectăm de două ori înainte de a răspîndi idei. Căci ele sunt de acum înainte mai puternice decît oamenii care le inventează şi decît cei care le vehiculează.
În fine, e doar o idee...
Edmond Wells,
Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul IV "
― Bernard Werber , L'Empire des anges
8
" CICLU SEPTENAR (PRIMUL PĂTRAT DE 4 x 7): Un destin uman evoluează în cicluri de şapte ani. Fiecare ciclu se termină cu o criză care face trecerea la etapa superioară.
De la 0 la 7 ani. Legătură puternică cu mama. Teamă orizontală de lume. Construirea simţurilor. Mirosul mamei, laptele mamei, vocea mamei, căldura mamei, sărutările mamei sunt primele referinţe. Perioada se termină în general prin crăparea coconului protector al iubirii materne şi descoperirea mai mult sau mai puţin temătoare a restului lumii.
De la 7 la 14 ani. Legătură puternică cu tatăl. Teamă verticală de lume. Construirea personalităţii. Tatăl devine noul partener privilegiat, aliatul pentru descoperirea lumii din afara coconului familial. Tatăl măreşte coconul familial protector. Tatăl se impune ca referinţă. Mama era iubită, tatăl va trebui să fie admirat.
De la 14 la 21 de ani. Revoltă împotriva societăţii. Teamă de materie. Construirea intelectului. E criza adolescentului. Vrei să schimbi lumea şi să distrugi structurile prezente. Tînărul atacă coconul familial, apoi societatea în general. Adolescentul este sedus de tot ce este „rebel”: muzică violentă, atitudine romantică, dorinţă de independenţă, fugă de acasă, legătură cu bande de tineri care trăiesc la marginea societăţii, adeziune la valorile anarhiste, negarea sistematică a vechilor valori. Perioada se termină cu o ieşire din coconul familial.
De la 21 la 28 de ani. Adeziune la societate. Stabilizare după revoltă. Pentru că nu ai reuşit să distrugi lumea, te integrezi în ea, avînd la început dorinţa de a face mai bine decît generaţia precedentă. Căutarea unei meserii mai interesante decît cea a părinţilor. Căutarea unui loc de viaţă mai interesant decît cel al părinţilor. Tentativa de a realiza un cuplu mai fericit decît cel al părinţilor. Alegi un (o) partener(ă) şi întemeiezi un cămin. Construieşti propriul cocon. Perioada se termină în general cu o căsătorie.
Acum omul şi-a îndeplinit misiunea şi a terminat cu primul său cocon protector.
SFÎRŞITUL PRIMULUI PĂTRAT DE 4 x 7 ANI.
Edmond Wells,
Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul IV "
― Bernard Werber , L'Empire des anges
13
" Mi-e frică. Nu ştiu de ce mi-e frică. Ieri seară, la televizor a fost ceea ce ei numesc un „western”. Am fost încremenit de frică şi oroare. Tremuram din tot corpul. Toată familia mea a fost surprinsă.
În dimineaţa asta surorile mele au apărut imitînd acei cow-boy ca să mă sperie. Fug la celălalt capăt al apartamentului. Mă prind din urmă în salon. Fug în bucătărie. Mă prind în bucătărie. Fug spre baie. Mă prind în sala de baie.
- Te vom scalpa, strigă Mathilda, cea mai tînără.
Dar de ce spun cuvinte atît de răutăcioase! Surorile mele mă urmăresc pînă în camera părinţilor. Apoi încearcă să mă prindă în spălătorie, dar scap strecurîndu-mă printre picioarele lor. Mă cuprinde panica. Unde să mă ascund? Îmi vine o idee. Mă închid la wc. Pentru mai multă siguranţă, pun şi zăvorul. Bat în uşă dar nu mă tem, e solidă. În acel wc mă simt ca într-o fortăreaţă, în timp ce ele bat din ce în ce mai tare. Deodată se opresc. Aud discuţii.
- Ce s-a întîmplat? întreabă tata.
- Jacques s-a închis în wc, răspund surorile mele.
- În wc? Ce face acolo? zice tata mirat.
Şi în acel moment am o inspiraţie. Pronunţ fraza pe care o spune totdeauna tata cînd vrea să fie liniştit la wc şi mama îl agasează:
- Citesc o carte.
Tăcere de partea cealaltă a uşii. Ştiu că în casă cuvîntul „carte” provoacă imediat respect.
- Spargem uşa? propune cu gingăşie Mathilda.
Suspans.
Apoi îl aud pe tata mormăind:
- Dacă s-a dus la wc ca să citească o carte, trebuie să-l lăsăm.
În mintea mea se imprimă o lecţie. Cînd nimic nu mai ţine, te închizi în wc şi citeşti o carte. "
― Bernard Werber , L'Empire des anges
