" Îmi promiteam singur, prin zilele ce treceau, să încep ceva, să mişc ceva, dar nimic precis nu se închega în cugetul meu. Numai o mută exasperare umbla, umbla să-şi găsească vreun temei prin golurile mele. Pe urmă, fără de vreo pricină lămurită, printr-o simplă reacţiune a firii, apăreau în mine momente cînd credeam că mă redobîndesc. Dar un duh straniu intervenea iarăşi căznindu-mă. încercam să mă înduplec singur, că va trebui să mă despart de atîtea, ce au fost în mine — una cu mine. Acestor suferinţi intime, despre care nu vorbeam niciodată nimănui, li se adăuga frămîntarea spirituală.
despre care nu vorbeam niciodată nimănui, li se adăuga frământarea "

― Lucian Blaga , Hronicul și cântecul vârstelor