QUOTE : Este un punct de vedere superficial (al unui om care probabil n-a văzut vreodată un om disperat, nici măcar pe sine însuşi) atunci când se spune despre un disperat, de parcă aceasta i-ar fi pedeapsa, că el se distruge pe sine. Căci tocmai aceasta vrea cu disperare şi, spre durerea sa, nu poate, fiindcă prin disperare a fost dat pradă flacărilor ceva ce nu poate arde sau nu poate să fie mistuit, sinele. O fetişcană disperă din dragoste, deci disperă pentru pierderea iubitului, care a murit sau i-a devenit infidel. Aceasta nu este o disperare care s-a manifestat, ci ea disperă pentru ea însăşi. Acest sine al ei, de care s-ar fi eliberat sau pe care l-ar fi pierdut la modul cel mai încântător cu putinţă dacă ar fi devenit iubita «lui». Acest sine este acum pentru ea o calamitate, pentru că trebuie să fie un sine fără «el»; acest sine care ar fi devenit comoara ei, deşi ar fi fost de altfel la fel de disperat, chiar dacă într-un alt sens, a devenit acum pentru ea respingător de gol, din moment ce «el» este mort sau i-a devenit odios, amintinu-şi că a înşelat-o. Încearcă acum să-i spui unei asemenea fete: «Te distrugi pe tine însăţi!» şi o vei auzi răspunzând: «O, nu, durerea mea este tocmai că nu o pot face.»