" Privesc hârtiile înnegrite din fata mea, cu un acut sentiment al derizoriului. Ma încapatânez, totusi, sa le caut sensuri, pe cât de logice pe atât de subrede. Un fel de început de ierarhizare ma îndeamna sa le deosebesc pe cele asa-zise importante de celelalte, ba chiar sa le despart, dupa criterii constiente, dar, fireste, renunt. “Gândesc, deci nu exist”, îmi spun, si râd, pe bune. As râde de oricare alta tâmpenie similara. "

― Gellu Naum , Zenobia