QUOTE : M-am gândit: data viitoare când mă îndrăgostesc, iau și numărul fetei de alături (nu se știe niciodată: poate că sunt predestinat să nu întâlnesc decât femei care stau fix lângă femeia vieții mele).”<br /><br />“Și pe timpul nopții o să ne punem protezele dentare amândoi în același pahar. Dinții noștri vor fi fericiți împreună.”<br /><br />“Noi nu suntem fericiți când suntem împreună. Și e și mai rău când suntem departe unul de altul. Nu mai pot. Trebuie să găsești o soluție.”<br /><br />“Nu mai puteam suporta să fiu asociat cu iepurele. Puțin îmi păsa mie de iepuri. îmi plăceau multe lucruri în viață.”<br /><br />“Astăzi oamenii se despart pentru fleacuri. Până ce moartea vă va despărți, se zice! în ziua de azi, moartea este fie și cel mai mic defect al celuilalt...”<br /><br />“Am mers la Ikea, și ne-am și certat la Ikea. în acest magazin mare, ar trebui să angajeze un consilier conjugal. Fiindcă, dacă există un loc în care inima cuplurilor se dezvăluie, acela este Ikea. Mă întreb chiar dacă nu cumva toată acea mobilă de asamblat nu este decât un pretext pentru a semăna zâzania sentimentală. Sunt aproape sigur că fondatorul magazinului Ikea trebuie să fi fost un suedez depresiv (e aproape un pleonasm), fără viață afectivă, care a găsit mijlocul de a o distruge și pe a altora. Toți studenții la sociologie ar trebui să meargă să facă un stagiu acolo, ar găsi de toate.”<br /><br />“— Uitați-vă la mobila asta. Fritz a montat-o!<br />M-au privit dintr-odată cu o admirație excesivă. Aveam impresia că sunt Gustave Eiffel.”<br /><br />“— Stingem lumina peste tot. îi facem pe părinții mei să creadă că ăsta e un obicei al blocului. Și zicem că în Polonia chiar există obiceiul să faci pe mortul în pauza dintre două feluri de mâncare.”<br /><br />“Voiam să fiu acceptat undeva, să am obiceiuri, să petrec duminici insuportabile poate, dar duminici sigure.”<br /><br />“Nu mă deranjează că vă certați în timpul lecției mele, dar cel mai bine ar fi să faceți asta în germană.<br />Alice a ezitat o clipă (chipul ei era precum al cuiva care așteaptă pe un peron), apoi s-a apucat să mă insulte în germană. Toate astea nu prea aveau nimic în comun cu Goethe. În oricare altă împrejurare, aș fi apreciat cu siguranță această agitație germanică, dar în acel moment mă simțeam depășit. M-am așezat pe canapea și am ascultat-o pe femeia aceea cum mă înjură într-o limbă pe care nu o înțelegeam. Lângă ea, un tânăr lua notițe.<br />Ca să reacționez cumva, m-am gândit în ce limbă aș fi putut da replica. Știam destule cuvinte în limbi străine, însă atât. M-am gândit să contraatac într-un amestec de daneză și croată, dar până la urmă am optat pentru un pic de polonă. Totuși, singura frază care-mi venea în minte era: „Știți cumva unde se află hotelul?" Mă îndoiam că această glumă poloneză ar fi putut să echilibreze forțele. Eram invadat și nu aveam altă opțiune decât să capitulez. întotdeauna se-ntâmpla la fel. Această scenă a avut măcar meritul de a ne fi destins. Poate că ar trebui să ne certăm mereu într-o limbă străină. Benoît ne privea atent; cu siguranță îi ofeream o imagine jalnică a cuplului.