184
" - Dacă te-ar întreba cineva cum ai concepe o existenţă fericită, ce ai spune?
(...)
- N-aş şti ce să-i spun. Să nu crezi că m-ai luat pe nepregătite. Mi-am pus şi eu de mult întrebarea asta şi-mi mai pun o întrebare: "Ce-aş face eu dacă-ntr-o zi m-aş vedea "preşedinta" - ca să nu găsesc alt titlu - "preşedinta" pământului?" Hegel spunea că să defineşti înseamnă să negi, cel puţin parţial. Ca să definesc o existenţă fericită, în a cărei existenţă eu nu cred - dar de ce să nu teoretizăm? - aş începe prin câteva negaţii: "O existenţă fericită este aceea în care nu există boli cronice, nu există sănătate şubredă, nu există probleme de conştiinţă insolubile, în care nu există remuşcări, în care omului nu-i este urâtă meseria pe care-o face, în care omul nu-şi duce viaţa cu semeni incompatibili lui, deci în care echilibrul existenţial nu este stricat de cauze fizice sau psihice". Dar, după cum vezi, cu definiţia asta n-am făcut altceva decât să dăm capra afară din casă, ca-n banc. Negaţiile astea îţi arată ce nu este o existenţă nefericită şi nicidecum ce este o existenţă fericită. Ţi-am spus că nu cred în existenţa existenţei fericite. Fericirea este o stare excepţională, cu totul deosebită de mulţumire, de linişte, de orice. Apariţia ei meteorică şi dispariţia ei n-au un caracter programatic. Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru. Multe dezechilibre pornesc din nemulţumirea oamenilor de-a trăi fără fericire. Majoritatea acestor oameni concepe fericirea ca pe-un element exterior lor. Ei aşteaptă fericirea ca pe-un dar din partea cuiva. O greşeală fundamentală. Fericirea, multă-puţină câtă este, e-n noi şi nu ne-o poate da cineva. Cineva nu poate decât să ne-o ia. Asta poate oricine şi cu mare succes. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
185
" Te naști într-o familie; de multe ori, nici cu familia ta nu-i lesne, dar aici ești total jucăria hazardului: această familie ți-a fost dată, aici n-ai nici o posibilitate să alegi. Iar când ajungi să mai și-alegi... Ai numai două posibilități: să-ntorci spatele ambelor familii, ale tale și-ale partenerului tău - și-atunci ești un ingrat; sau să duci, în majoritatea cazurilor, crucea unor conveniențe sociale și mai ales morale de fiu bun, de noră bună, rozându-ți întruna zăbala, ceea ce nu mărește chiar deloc apropierea dintre cei doi parteneri, ci dă un permanent inconfort moral, tăceri pline de conținut, menajamente reciproc transformate-n puncte de suspensie între suflete și-n distanțe din ce în ce mai mari. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
192
" Tanti Marina, mai toate romanele arată cât știu părinții să-și facă de nefericiți copiii, silindu-i la ascultare, concepându-le altfel „fericirea” decât și-o concep ei înșiși. Eu aș scrie un roman despre cât de nefericiți știu copiii să-și facă părinții, de multe, multe ori, neascultându-le sfatul. Cum există momente-n viață, când tinerii se izolează de logică, de bun-simț, printr-un oblon de plumb, perioade pe care le-aș numi aproape monomanii. Dacă aș fi ascultat-o pe Mama, care mi-a spus să nu mă mărit cu Alexandru, toată viața aș fi rămas cu nostalgia paradisului pierdut. Mi-a spus un lucru esențial: „Nu vă potriviți”. Mi-aduc aminte că m-am ținut atunci să nu-i spun „Ce știi tu?”. Avem momente-n viață când ne credem unici, când ne absolutizăm. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației
194
" Ți-am spus că nici dacă ai pisică nu-i ușor. Țesătura de relații în care ești angrenat e obositoare, mai ales printr-o alternare permanentă între sentimentul unei năpăstuiri revoltate și cel, la fel de incomod, al culpei. În această țesătură complicată, nu poți pleda nici total inocent, nici total vinovat. Ferice de oamenii care, odată cu vârsta, se-nalță pe culmea unei înțelegeri netulburate, al căror suflet aruncă-n acest urcuș povara ăstor două sentimente contradictorii, ajungând să se simtă ușori, gata să plutească. De-asta eu le-admir atât de mult pe Coana-mare și pe Smaranda. Au ajuns la această formulă de-adevărată-nțelepciune. Suflet ușor - asta e-nțelepciunea. Eu îmi simt sufletul ca pe-un bolovan care nici la vale n-o poate lua, fiindcă mai e și plin de mușchi și de buruieni ce s-au încâlcit peste el și-l țin lipit de pământ. Dac-aș putea, aș lua sufletul ăsta și l-aș arunca pe-o gârlă. Dar, mult a fost, puțin a mai rămas, trece. Îți urez ca la vârsta mea să-și simți sufletul fulg. "
― Ileana Vulpescu , Arta conversației