Home > Author > Johan Daisne
1 " De-a lungul existenței am ajuns la mai multe opinii datorită profesiei mele, dar de fiecare dată mă simțeam ca un copil în fața unui ”lego”. Știți că aceste jocuri de construcții sunt însoțite de un carnețel de modele și simțeam mereu o satisfacție copilărească să copiez cât mai fidel posibil figurile, în același timp propuse, dar și hotărâte dinainte. Cu toate acestea, carnețelul de tipare, ca și viața, continua totodată să-mi sugereze și alte posibilități care ținteau mai departe. Este ceea ce n-am încetat niciodată să caut în jurul meu, în munca mea de zi cu zi și nici mai târziu la bătrânețe, atunci când n-am mai avut acces la construcțiile obișnuite. [...] Din păcate, problema insurmontabilă era că nu puteam renunța la piesele jocului, căci constituiau singura materie primă de care dispune omul dornic să construiască. Ele sunt însă astfel concepute - având în vedere însăși structura lor - încât să nu le poți folosi decât pentru modelele din carnețel, chiar și atunci când nu le mai ai în față. "
― Johan Daisne , De trein der traagheid
2 " Hernhutter, înțelept, îl aprobă și dădu drept exemplu existența umană: nimeni nu înțelege nimic și tocmai de aceea o acceptă ca pe un lucru firesc. "
― Johan Daisne
3 " De ramen van de klas stonden wijd open, de tuin ademde fris naar binnen, de leerlingen waren leuk geweest ofschoon niet slimmer dan anders. Dom zijn ze vast niet, maar zelfs voor letterkundige vakken is tegenwoordig niet meer dezelfde belangstelling, laat staan een gelijke geestdrift aanwezig als vroeger. Voor ons vormden ze uitlaten van romantiek; thans vindt de jeugd ze flauw en saai. Blijkbaar beschikken ze nu over andere luchtkleppen. Inderdaad is het moderne leven daarvan misschien een maar al te rijke leverancier. "
4 " Soms vlogen een troep kleine-burgerhuisjes van de een of andere gemeente voorbij, met hun nog schaarse lichtramen. Van welke gemeente kon ik niet zeggen. Ze kwamen me alle bekend voor; ze gelijken immers ook allemaal vreselijk op elkaar of toch in elk geval weer op zoveel andere. Hun namen ken ik ook wel maar ik heb nooit naam en uitzicht vast aan elkaar kunnen verbinden, hoewel ik al sinds mijn kinderjaren door dit landschap trein. Dat moet ook een gevolg van vrij dromerige natuurliefhebberij zijn. Ik geloof niet dat het op onverschilligheid wijst, maar veeleer een vorm van liefde is, die de wijde omarming van het geheel, boven de aanbidding van een bijzonderheid verkiest. "
